Fiecare sat sau cătun din țara asta are ceva ce îl face unic. Nu orice sat devine celebru, dar asta e altă discuție. Dar oriunde ai merge, în orice sat, sigur găsești ceva, cât de mărunt, care să-l individualizeze. Borzeștiul este, la urma urmei, singurul sat în care se găsesc rădăcinile stejarului din Borzești, nu? La noi, Sârca e cunoscută chiar prin două lucruri: stațiunea pomicolă și celebra curbă a morții de pe drumul european. Pentru un sat, un drum important care trece prin el reprezintă un avantaj cert, oricâte belele aduce cu el. Un sat străbătut de un drum național va fi mult mai bogat decât unul aflat la doi kilometri mai în spate, chiar dacă prezența drumului este singura diferență între ele. Drumul face diferența. Nu vom discuta despre importanța unui drum asfaltat pentru întreprinzătorii locali, pentru colectarea laptelui din zonă sau alte elemente economice importante. Ne vom gândi doar la micul proprietar al unei palme de pământ.
Pe marginea drumului
Copălăul botoșănean este celebru prin usturoiul pe care localnicii îl vând pe marginea drumului, atunci când nu ajung în piață. Berca, pe vechiul său nume Pleșcoi, prin celebrii săi cârnați. Și prin Elena Udrea. Sârca, prin merele scoase la vânzare pe acostament. La Movileni, poți cumpăra pește de la copiii care numai nu-ți sar în fața mașinii ca să oprească un potențial client. Drumul județean care străbate Plugariul era străjuit astă vară de săteni călare pe movile de pepeni. La Comarna, începutul verii îi scoate pe țărani cu punga de cireșe în fața porții. Iar toată țara face la fel. În Dobrogea și sudul Moldovei se vând pepeni, roșii, vinete sau ardei gras în cantități industriale. În Bucovina și Ardeal, pe marginea drumului cresc movile de ceapă sau cartofi, ba chiar și tonete unde ți se oferă cunoscutul kurtos kalacs. N-am avut ocazia să trecem prin Oltenia, dar probabil și țăranii de acolo vând ceva în fața porții. Praz, eventual.
Dezavantaje
Acest gen de comerț a ajutat multe sate să supraviețuiască, iar uneori chiar să crească. Doar că acest comerț are câteva dezavantaje, pentru ambele părți. Țăranii sunt victime sigure ale diverșilor inspectori ai fiscului, protecției consumatorului sau oricărei autorități cât de mărunte. Confruntat cu perspectiva unei amenzi, săteanul îi oferă inspectorului ieșit la „aprovizionare” orice, pe mai nimic sau chiar gratis. Oricând, vânzătorii de ocazie, de multe ori copii, pot fi izbiți de o mașină venită în viteză, mai ales că, pentru a fi mai vizibili, tind să intre pe carosabil. Și pentru cumpărători există dezavantaje. Cumperi ieftin, dar nu știi ce. Una e când umbli prin piață de la o tonetă la alta, compari marfa și prețurile și alta e când oprești la primul vânzător, pentru că nu știi dacă în drumul tău va mai fi și altul. Iei ce-ți oferă, în grabă, iar acasă te trezești că merele erau lovite, iar usturoiul, încolțit în sac.
Idee simplă
Soluția ar fi simplă: reglementarea situației. Nu neapărat printr-o lege, cu norme metodologice de sute de pagini, ci printr-o inițiativă locală. Țăranul nu ține neapărat să stea în fața porții zi de zi, ca să vândă câte un kilogram de usturoi la câteva ore. La fel de bine s-ar duce la piață, doar că știm prea bine că în piețele Iașului nu prea încapi de intermediari. Apoi, călătorul de cursă lungă este un client pe care nu prea-l găsești în piețele existente. În schimb, este genul de client care se oprește fără să facă nazuri la marginea drumului, pentru a cumpăra ceva ce știe că-i trebuie. O piață amenajată pe marginea șoselei, pe unul din numeroasele terenuri nefolosite, ar fi locul de întâlnire ideal între țăranul care nu încape în piețele Iașului și clientul aflat mai mult pe drumuri.
Calcule concrete
Ar merita efortul? Noi am zice că da. Pe vremuri, satele botoșănene alimentau piața Iașului cu legume. Pleca omul cu căruța de cu noapte din Prăjeni și ajungea în zori la Iași. Un țăran merge și 50-60 km într-o zi ca să-și vândă marfa, deci o piață la margine de drum ar atrage toți vânzătorii ambulanți pe o distanță considerabilă. Iar clienții nu ar lipsi. Conform recensământului rutier făcut anul trecut, traficul mediu zilnic pe DN 28 este de 9.914 vehicule, trei sferturi fiind autoturisme personale. Pe tronsonul Iași – Lețcani – Bălțați, traficul este dublu, depășind 16.000 de vehicule zilnic. Deverul maxim ar fi deci în această zonă.
O nimica toată
Ce ar trebui pentru ca un astfel de proiect să prindă viață? Mai nimic. Vreo 2-3 hectare de teren puse la dispoziție de una din primăriile care au strâns cu grijă teren pentru a-l folosi ulterior. Cum este Lețcaniul, de exemplu. Când a fost nevoie, a găsit teren pentru Transagropolis, a găsit și pentru parcul industrial al Consiliului Județean. Miroslava, la fel. Pământ este. Podu Iloaiei organizează cu succes un obor de ani de zile. Mai rămâne ca o comună de prin preajmă să se gândească și la o piață. De ce nu Bălțați sau Sârca?
