Pe-un picior de Plai, pe-o gură de rai… Hopa! Care Plai? Gheorghi Plai? Ce e cu el? Cum? Se visează iar şef? Imposibil. Vă mai aduceţi aminte de fostul şef al IPJ Iaşi, Gheorghi Plai, comisarul demis în ianuarie 2006 după eşecul înregistrat de subordonaţii săi în celebrul caz „Larisa Chelaru”? Ală care a cazut din lac în puţ, demis din fruntea IPJ Iaşi, a ajuns la scurt timp adjunct la IGPR, iar mai apoi şef peste toţi poliţiştii? Ei bine, vestea bună e că a ieşit la pensie. Nu acum. Ci mai de mult. Dar tot nu are stare. Să nu vă gândiţi că stă acasă ca orice pensionar şi îşi creşte nepoţii, că are şi nepot. Chiar deloc. A apărut în peisajul public cu gânduri măreţe. În prezent este membru ATOP, adică al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică. El este unul din cei patru membri din partea comunităţii. Participă cam o dată pe lună la o şedinţă, şi pac 1.000 de lei. Bună treabă. Am vrea şi noi.
Gânduri de mărire
Dar această funcţie nu satisface pe deplin aspiraţiile fostului şef al Poliţiei Române. Gheorghi Plai se visează primar. Primar de Bârnova. O comună liberală de altfel. O comună în care, crede el analizând mandatele din ultimii ani care au fost obţinute de liberali, ar avea şanse. Ce să spunem şi noi acum? Succes domn comisar. Să fie într-un ceas bun. Să nu înregistraţi eşecuri ca în cazul „Larisa”. În rest, numai de bine. Şi să nu uităm. Acum parcă se leagă. Aşa se explică de ce Plai îşi căuta prin bazar căciulă brumărie de miel. Ca să arate a primar gospodar.