Să mai discutăm un pic despre angajaţii care au jurat credinţă Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Avem un caz important. Vizează un comisar şef şi are treabă cu maşinile. Da, exact, este vorba despre comisarul-şef Zac Braconierul de la Serviciul Carnete şi Plăcuţe. Acel comisar pus mereu pe scandal. Acel comisar colecţionar parcă de dosare penale. Sau, cine ştie, poate l-or fi ajuns blestemele celor care au căzut la traseu cu el şi nu au luat permisul din fel şi fel de motive, unele, dacă nu multe, cam forţate. Da, despre forţă vom vorbi acum. Despre forţa exercitată de comisarul Zac de când a ajuns şef interimar la Carnete şi Plăcuţe.
L-a scuturat bine
Luna trecută, când toţi căpşunarii au dat năvală pe bulevardul Primăverii să-şi facă ba permis, ba să-şi înmatriculeze o maşină, zona a fost aglomerată de autoturisme. Că doar nu aveau să vină pe jos toţi acei oameni. Unii au parcat pe marginea străzii. Desigur, în limita locurilor disponibile. Alţii în parcarea instituţiei destinată clienţior. Tot în limita locurilor disponibile. Alţii, fără bun simţ, sau forţaţi de împrejurări, în parcarea instituţiei destinată angajaţilor. Trebuie să menţionăm că au parcat nu tocmai corect. Adică au blocat pe alţii. Fapt recunoscut chiar de şoferul în cauză. Însă, trebuie să vă mai spunem un fapt poate mult mai incorect decât cel făcut de şoferul care a parcat aiurea. Însuşi şeful instituţiei, comisarul Zac, a coborât din birou şi, de faţă cu toată lumea, l-a înhăţat pe şoferul care a parcat aiurea, i-a aplicat câteva educative, gen palme după cap, şuturi în dos, şi l-a transportat forţat în parcare să-şi mute maşina. Cam mult, domnule comisar-şef. Nu e chiar ca în pădure cu animalele sălbatice.
Comisie din Capitală
Nu se cade să mai aplicaţi astfel de educative. Fix aşa au gândit şi şefii de la Bucureşti care, sătui pe bună dreptate de scandalurile provocate la instituţia ieşeană, au trimis o echipă de control. Bună treabă. Acum să vedem şi finalizarea. Să vedem şi noi o anchetă corectă. Să nu dispară filmările de pe camerele de supraveghere cum s-a întâmplat în în cazul predecesorului său. Dar mai bine nu ne băgăm noi. Hai să lăsăm bucureştenii să-şi facă treaba, să vedem concluziile lor, şi apoi judecăm şi noi.