Concurs cu premii: Cine stinge lumina la PDL Iași?

Ca persoane informate care sunteți, devoratoare de știri, interesate de ciudățeniile și dedesubturile vieții publice, curioase, atente și clevetitoare, nu aveați cum să ratați, dragi citititori, vestea privind „prima demisie la PDL Iaşi” de după crearea, la o cafea, a Mișcării Populare a mai puțin popularului președinte Traina Băsescu. E destul de limpede, până și pentru aceia mai puțin atenți dintre dumnevoastră, că „mișcarea browniană” – cum i-a zis cineva, nu mai ținem minte cine – din partea „dreaptă” a politicii mioritice are un aspect evident de fărâmițare, care tinde să pulverizeze, după modelul patentat de țărăniști, și PDL-ul. Cu atâtea mișcări, fundații, forțe civice, noi republici, platforme și inițiative, se pare că nu ne-a rămas decât să asistăm la un val de plecări din PDL, plecări în legătură cu care nu deznodământul mai prezintă interes, ci ordinea și, eventual, scuzele.

Cum Iașul are, în general, obiceiul de fi cam în contratimp – ba înaintea, ba după ce se întâmplă pe la București – valul de plecări din filiala bahluiană despre care vorbeam se manifestă, deocamdată, subtil și discret. Așa se face că „prima demisie la PDL Iaşi” nu îl are ca autor pe vreun parlamentar, consilier local sau județean ori pe vreun alt grangur cât de cât cunoscut, ci pe un anume Dragoş Turtă, care mărturisește următoarele: „Nu mă mai regăsesc în acest partid. Există câţiva oameni valoroşi în filială, cu care m-am înţeles bine, dar PDL-ul de acum nu mai este cel în care am intrat. Mi-am depus demisia şi probabil mă voi îndrepta către Mişcarea Populară”. Cine o fi această Turtă și la care „oameni valoroși” s-ar putea referi – habar n-avem și nici nu ne interesează. Numai că, prin mediile astea vagi și complexe ale „dreptei” de Bahlui pare să se configureze un fel de competiție de tipul „cine pleacă primul”. Așa se face că, imediat după anunțul cu pricina, fostul consilier local carnet-membru-PDL-Catalin-TomaCătălin Toma s-a grăbit să anunțe că, de fapt, el fuse primul, oferindu-ne și dovada acestui gest de bărbăție politică, dovadă constând într-o poză a carnetului său de partid prin care, dezgustat, lansase un „Pa” către trecutul său PDL-ist. În prag să-și dea demisia după ce va fi fost exclus deja, guralivul consilier local Gabriel Grigore anunță și el că se înscrie în Mișcarea Populară, divorțul de PDL fiind, cum ar veni, o formalitate care să consfințească o despărțire prealabilă. Cine va urma?

Ei bine, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, pe noi nu ne preocupă absolut deloc cine va urma. Evident, am putea risca o listă cronologică a viitoarelor plecări, ba chiar și a motivațiilor care vor fi invocate, dar… nu merită. Mult mai interesant ni se pare, însă, să urmărim cine va rămâne sau, de fapt, cine va pleca ultimul. Și, fiindcă nu vrem să ne jucăm singuri, vă provocăm să vă dați cu părerea în cadrul unui concurs.

Nu vrem să stricăm frumusețea competiției, dar, pentru cei care au deschis televizoarele ceva mai târziu, avem câteva sugestii în legătură cu cei care ar putea să stingă lumina în sediul protocaliu de pe Ștefan cel Mare. Este vorba, mai întâi – dar nu în ordinea plecării –, de generalul Constantin Bârhală, fost viitor candidat la Primărie și, dacă am înțeles noi, un fel de lider al amețiților PDL-iști din Consiliul Local; nu că ar fi dat semne de verticalitate până acum sau că nu ar „achiesa” la vreo altă inițiativă, dar, până acum, dom’ general a lăsat impresia că află întotdeauna ultimul despre ce este vorba… Continuăm cu domnul „profesor” Constantin Șerban, rămas încă, nu se știe cum, în fotoliul de șef al Palatului Copiilor; în fond, ce să facă, unde să se ducă?; apoi, pereții sediului vibrează încă de armoniile miilor de balade interpretate la acordeon, așa că despărțirea pare de neimaginat… În fine, Magda; se pare că eterna secretară a PDL Iași are și un nume, Magdalena Ghemu sau cam așa ceva; de fapt, e doar Magda și a fost acolo încă dinainte de partid, după cum va rămâne și după desființarea acestuia…

Așa că, având și aceste sugestii la îndemână, treceți la treabă! Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile dumnevoastră la redacție, pe site sau pe pagina de Facebook a Bârfei de Iași. Am pregătit premii consistente și, spre deosebire de alții, nu dăm țeapă! Ca să vă motivăm, am pregătit recompense substanțiale, după cum urmează: Premiul 1 – o copie autorizată, cu autograf, a carnetului de partid al președintelui Traian Băsescu; Premiul 2 – o cină romantică, la „Golden Blitz”, cu Elena Udrea (în cazul în care aceasta nu va fi disponibilă, vom oferi o masă în Bucium cu Cristina Dobre); Premiul 3 – primul acordeon al lui Constantin Șerban; 10 mențiuni – câte o postare favorabilă pe blogurile de dreapta. Îndrăzniți și nu uitați: numai cine nu participă nu pierde!

PDRast

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *