Condamnatul e la Londra, bine merci

Începând cu sfârşitul lunii februarie 2012, fostul prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru va trebui să facă naveta Bucureşti – Londra şi retur pentru a putea fi prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la judecarea recursului în dosarul „Mită la Prefect”. Contactată telefonic, avocata Sandra Grădinaru, cea care îl reprezintă pe Prisăcaru în justiţie, a susţinut că „cel mai devreme, primul termen al recursului ar putea avea loc la sfârşitul lunii februarie”.

„Nu depinde de noi, apărarea. Eu am declarat recurs încă de la pronunţarea condamnării, însă, până în momentul de faţă, nu am primit motivarea sentinţei. Aceasta se află încă la judecător, la redactat. Motivele de recurs le vom depune la ÎCCJ numai după ce vom afla motivele principale ale condamnării. În prezent, dosarul se află pe o listă de mare interes referitoare la cazurile de mare corupţie, deci, sperăm ca cel târziu în primăvară, recursul să se judece”, a precizat Grădinaru.

Apărătorul fostului prefect de Iaşi a mai adăugat că ultima dată ar fi vorbit la telefon cu Prisăcaru chiar înaintea Sărbătorilor, când bărbatul i-ar fi urat multă sănătate şi un an mai bun.

„Deşi nu e nevoie să vină la proces el personal, Radu Prisăcaru şi-a manifestat disponibilitatea de a fi prezent la ÎCCJ, la recurs. Din câte ştiu, clientul meu lucrează la o firmă situată undeva pe lângă Londra”, a conchis avocata.

Amintim că, în decembrie 2011, fostul prefect de Iaşi a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu executare, pentru luare de mită, decizia fiind luată de judecătorii Curţii de Apel Iaşi. În acelaşi dosar, în mod surprinzător, fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, Flavius Ioniţă, precum şi avocatul Toni Baltag, au obţinut achitarea. În schimb, omul de afaceri Cristian Maftei, a primit cumulat o condamnare de 5 ani pentru complicitate la luare de mită. Radu Prisăcaru a fost acuzat că ar fi cerut 3 hectare de teren din cele 16 hectare pe care urma să le primească familia Forna din Iaşi, intermediarul afacerii fiind afaceristul Maftei. Ulterior, Forna a formulat o plângere la DNA împotriva lui Prisăcaru, pe numele înaltului funcţionar public fiind emis un mandat de arestare pentru o lună de zile. Pe parcursul procesului care a durat cinci ani de zile, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au hotărât ca fostul prefect să fie cercetat în libertate.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *