Declarat „persona non grata” de vechii penelişti, Dragomir Tomaşeschi a participat totuşi la o conferinţă de presă alături de Marius Dangă, între ei aflându-se Anca Preda, fost consilier PPDD. Cum de au putut fi cei doi la aceeaşi masă? “Cherchez la femme”, spune o vorbă celebră atunci când se pune problema găsirii unei explicaţii la o situaţie inexplicabilă. „Ne va ajuta în Consiliul Local”, a explicat Dangă prezenţa la conferinţă a distinsei doamne refugiate politic. Să fie Anca Preda o viitoare emblemă feminină a PNL Iaşi? Să-i răsfoim jurnalul, poate că vom afla ceva.
“Luni am participat la o conferinţă de presă împreună cu distinşii domni Marius Dangă şi Dragomir Tomaşeschi. Mă simţeam atât de mică între aceşti doi titani ai politicii ieşene! Vai, ori de câte ori pomenea unul dintre ei despre acţiuni comune, picioarele tuturor trei ni se întâlneau pe sub masă, într-o comuniune de idei ce-mi dădea fiori. Evident, deocamdată, până nu-mi rezolv problemele juridice cu PPDD, nu pot să mă alătur voiosului grup din Podu Roş. Dar domnul Dangă a fost atât de amabil cu mine, oferindu-mi şansa de a ajuta partidul cu ceea ce pot! Mai întâi, m-a întrebat dacă fac cafeaua bună. L-am cucerit imediat. A fost dragoste la prima ceaşcă. Apoi, rămaşi singuri în cochetul sediu din Podu Roş, la ceas de seară, am simţit că ceva se înfiripă între noi. Avea o privire răscolitoare, căuta parcă ceva. Îmi venea să strig: “Sunt aici!” Dar, deodată, după ce a scotocit prin toată clădirea, s-a luminat la chip. Găsise ceea ce căuta: un mop şi o găleată de plastic. Din priviri, m-a întrebat: “Poţi să ne ajuţi, Anca?” Am spălat ca o nebună toată podeaua. Ce mai, m-a făcut să mă simt femeie. A doua seară, am fost invitată de domnul Dragomir la un club de fiţe din Iaşi. A fost uluitor. O companie foarte plăcută. După ce ne-am delectat ore în şir cu o tăcere de lux, fragmentată doar de pocnetul sec al dopurilor care săreau peste tot, Dragomir mi-a dedicat un dans prestat chiar pe masă. În timp ce încercam să-l cobor cu picioarele pe pământ, iar el nu şi nu, mă gândeam: Câtă forţă civică are omul ăsta! Noroc cu doi chelneri şi un bucătar care m-au ajutat să-l imobilizez, cu condiţia unui bacşiş consistent. Da, cred că sunt, în sfârşit, în locul în care, în calitatea mea de avocat, mi-am dorit întotdeauna să fiu. Printre oamenii pentru care legea e un moft, un capriciu al vieţii. Trăiesc atât de intens în aceste zile! Abia aştept să fac mâine cafeaua de dimineaţă. Şi să nu uit să cumpăr un mop nou!”.
