Control „la sânge“, la DIICOT Iaşi

Iulia-Diaconu

Iulia Diaconu

Un comando de inspectori ai Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM iau, în această săptămână, cu asalt instituţia ieşeană care se luptă cu mafioţii şi teroriştii de pe mapamond, recte Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Surse de la sediul central al DIICOT Bucureşti au confirmat faptul că inspectorii vor verifica toate dosarele care zac uitate prin seifurile anchetatorilor de mai bine de un an de zile. Verificările se vor derula pe parcursul a 10 zile, între 3 şi 12 octombrie. La final, urmează ca toţi anchetatorii DIICOT Iaşi să dea explicaţii în scris cu privire la timpul prea lung de soluţionare a dosarelor.

„Se fac verificări anuale la mai multe servicii teritoriale. După Iaşi urmează Suceava, Galaţi şi Piteşti. Obiectivul verificărilor sunt acele dosare nesoluţionate de peste un an de zile. Noi, de-a lungul timpului, am luat măsuri şi nu prea avem dosare vechi. Dar, asta o să stabilească inspecţia judiciară“, a arătat cam nesigură pe ea, şefa Iulia Diaconu.

După data de 15 noiembrie, inspectorii CSM vor da publicităţii rezultatele verificărilor, dar şi dacă Iulia Diaconu va mai rămâne şefa instituţiei ieşene, ori ba.

Procuroarea-şefă Iulia care conduce cu mână de fier DIICOT Iaşi este cu siguranţă unul dintre cei mai bogaţi anchetatori din România. La o banală estimare, averea familiei Diaconu, acumulată  în ultimul deceniu, depăşeşte suma de 20 milioane de euro. În 2004, Paul Diaconu, soţul procuroarei, a primit cca 20 de hectare de teren în zona Bucium – Vişani, de la moştenitorii familiei boierului Bădărău. Imensa suprafaţă valora atunci milioane bune de euro. Acum, a mai scăzut. Un pic.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *