De când a ieşit din peisajul politic, fostul primar al Iaşului, nea Costică Simirad, a trecut la ocupaţii ceva mai domestice. Nu mai dă cu parul în adversarii politici şi nici cu karata, aşa cum obişnuia pe vremea cât era şef la Cejeu. Dă cu cartea. Şi, din ce spun criticii, chiar a început să se priceapă.
După scoaterea unor creaţii precum „Audienţe în aer liber”, „Bordura de ipsos” sau „Coruptul”, nea Simi o dă tot în amintiri cu iz edilitar, inspirate, cum altfel, din vasta sa experienţă administrativă şi de hârjoneală politică.
Încă nu ştim ce surprize ne va oferi fostul şef al Cejeului în noua sa carte, dar titlul sună promiţător. Oare „Acta est Fabula”, adică „Jocul s-a sfârşit” în traducere liberă, se referă la vreun personaj anume din politica bahluiană? Mulţi se simt deja cu musca pe căciulă, dar noi promitem să citim şi să revenim cu amănunte…