De ani buni, unii studenţi din anii terminali au ajuns să practice sportul naţional preferat: plagiatul lucrărilor de licenţă. După ce, în prealabil, au copiat pe rupte la examene, ba cu fiţuici, ba cu hands-free-uri de ultimă oră, aceştia apelează, din comoditate (şi de cele mai multe ori, din lipsă de materie cenuşie sau timp) la cumpărarea respectivelor lucrări. Paginile de web găzduiesc sute de mii de astfel de titluri, de la cel mai banal referat, până la cea mai complexă lucrare de diplomă, domeniile fiind variate: drept, economie, medicină şi lista este interminabilă. Iar dacă, printr-o întâmplare, vreun „geniu” caută un posibil subiect netratat de nimeni până atunci, nimic nu-i pierdut: contra unor sume începând de la două sute de euro, omul se trezeşte cu teza pe masă, în 48 de ore.
Industria furturilor intelectuale
Partea interesantă la aceste lucrări este faptul că ele sunt vândute contra unor sume grele, fără ştirea sau acordul autorilor. Cum? De la centrele de copiere, tehnoredactare, listare ori legătorie, până la secretarele universităţilor, totul într-un angrenaj bine pus la punct. E nevoie doar de un „fraier”, care să nu ceară imperios, lucrătorului, să şteargă documentul chiar în faţa lui. (Şi chiar dacă l-ar şterge, rămâne în „coşul de gunoi”, ori se salvează automat în alte fişiere din calculator).
Ameninţaţi cu desfacerea contractului de muncă, unii se mai feresc, nu răspund la telefoane necunoscute şi îşi iau clienţii doar prin cunoştinţe. Alţii practică metoda „te caut eu”, în sensul că, dacă ai găsit site-ul respectiv şi ţi-a plăcut lucrarea, îţi laşi frumuşel numele, adresa de e-mail şi un număr de telefon. Cu siguranţă vei fi contactat, deşi la celălalt capăt, „vânzătorul” ştie că riscă o amendă usturătoare: între cinci mii şi cincizeci de mii de lei, pentru că, potrivit articolului 143 din Legea Învăţământului, „este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie sau de doctorat” (deşi, până acum, nu prea s-a auzit de astfel de amenzi).
Profesori cu premoniţii
O altă sursă, sigură-beton, de procurare a tezelor este chiar cea formată din secretare ori profesori universitari. Nu trebuie decât tupeu şi ceva verde în buzunar, pentru ca oricare din cei de mai sus să vândă o lucrare de nota zece, desigur, propriilor lor studenţi. Examen la care, ulterior, profesorii ajung să afirme că au avut o premoniţie: parcă ştiau deja conţinutul lucrării…
„Acum nu mă mir, dar e josnic ce-au ajuns să facă nişte profesori care, pe de altă parte, întorc pe toate părţile o lucrare făcută pe bune, înainte de-a scrie sictirit un opt”, spune T. O., student la Universitatea „M. Kogălniceanu”.
„Am văzut cu ochii mei cum tipul de la tehnoredactare a mutat fişierul adus de mine într-un alt folder, probabil pentru a-l păstra. Nu aveam ceva foarte important, doar un referat pentru la facultate, dar nu mi-ar plăcea să ştiu că se fac bani cu el fără ştirea mea. I-am cerut să-l şteargă imediat, dar cine ştie, poate s-a salvat şi în altă parte”, Liliana H., studentă, UAIC.
„Am făcut rost de o lucrare de licenţă de la cineva. Mi-a vândut-o pentru suma de trei sute de lei şi mi-a spus că e modificată, fiind prezentată, anterior, cu o formă uşor diferită de cea pe care o are acum. Ce să fac, lucrez până seara, am un copil şi responsabilităţi, nu am timp suficient să scriu”, recunoaşte Sorina B., absolventă FEG, secţia Farmacie.
În consecinţă, propunem Guvernului să ne acorde facilităţi la achiziţionarea de imprimante, aşa, ca să nu ne trezim cu teza făcută „poştă” pe masa vreunui neica-nimeni şi cumpărată ca pe vremea lui Ceauşescu, adică…în valută.
