Moldovean get-beget, care nu se desprinde deloc de tipicurile locului, de la vorbă, port, ospăţ şi chiar până la Partidul Moldovenilor pe care l-a înfiinţat şi condus, Constantin Simirad şi-a descoperit, de câţiva ani, o nouă pasiune – producerea vinului de casă, pe care îl trage singur la teasc.
“Anual, produc din via mea de pe Galata în jur de 500 de litri de vin. Sunt trei ani însă de când nu am mai gustat din el şi pesemne că acu’ tot oi avea nebăuţi vreo mie jumate de litri de vin. Am vin şi de 18 ani”, s-a lăudat dăunăzi moş Costică, la aniversarea celor 70 de ani. Tot dichisul nu e atât cantitatea impresionantă de vin cu care ar putea să facă vreo câteva nunţi bune şi tot atâtea botezuri, şi parcă tot i-ar mai rămâne şi de câteva parastase, ci crama în care îşi păstrează cele câteva soiuri de vin.
“Cred că datează de prin 1800. E un beci vechi care era zidit când am cumpărat pământu’. Proprietarul îl astupase cu o placă de beton pentru că se speria că-i vin fantomele de acolo. Vara ajunge înăuntru pe la vreo 11 grade în timp ce iarna se fac vreo 6 grade. Mai cobor câteodată vara, că am pe unde mă plimba prin beci până mă răcoresc, că are vreo 16 metri lungime şi 7 lăţime”, a spus Simirad.
Păi, tot să te răcoreşti, să te răspopeşti, să afuriseşti şi apoi iar să te limpezeşti, dar unde nu-i poftă de băut ci doar de avut, rişti să-ţi dea cep la butoi…chiar fantomele.