Aşa-i că sună rău titlul? Nici nouă nu ne place, dar voiam să facem trafic şi să vă atragem atenţia asupra unui fapt foarte grav, care le-a scăpat reporterilor de la celebra emisiune sângeroasă „Ştirile de la ora 5”. Este vorba despre o crimă cu autori identificaţi, dar nepedepsiţi, care circulă liberi printre noi şi ne pot pune mereu în pericol…

Cu pixul sub ghilotină

Este vorba despre crimele din Piaţa Cărţii. O ştiţi, nu? Este zona aia crepusculară în care umblă numai intelectualii şi pasionaţii de cuvinte, în care doar pensionarii se descurcă fără ochelari, fiindcă toate lucrurile sunt ca pe vremea tinereţii lor. Adică înţepenite în timp.

Despre Piaţa Cărţii doar scenarii de groază se pot scrie, chiar dacă în ultimii ani au apărut în public tot felul de entuziaşti care citesc pe bănci, adună volume literare prin parcuri ori fac schimb de tomuri. Nu păcălesc pe nimeni şi-i nevoie doar să apropii urechea de ei şi să-i asculţi cum vorbesc. Dar poate că au şi ei dreptate, că încă n-au ajuns la cărţile de gramatică.

Scriitor? Ce-i aia?!

De la ce ne-am luat cu furiile astea? De la un anunţ pe Facebook, postat de un anticariat. Adică un site care vinde (sau încearcă să vândă) cărţi vechi. Anticariatul de noapte ne întreba de când nu am mai dăruit o carte şi ne invita să răsfoim prin cele 3.500 de titluri pe care le aveau la vînzare. Curioşi şi dornici de lecturi, ne-am apropiat clickurile şi ne-am îngrozit: oamenii ăia chiar aveau titluri faimoase şi scriitori ale căror citate le regăseşti tot pe Facebook. Cioran, Eliade şi tot felul de gânditori, ale căror creaţii aveau, unele dintre ele, preţuri mai mici decât un pachet de ţigări.

Păi, se merită să strici mahoarca pe nişte lucruri inutile? Cui îi mai pasă de Călinescu ori Spinoza? Dacă nu ştiţi cine sunt, daţi un „google” şi luaţi de bună orice informaţie găsiţi. Oricum nu vă interesează mai multe despre aceşti oameni.

Piaţa Cărţii este o zonă plină de sacrificii, o arenă în care puţini rezistă şi nu ne referim la cititori, ci la acei oameni care se apleacă asupra foii cu multă dăruire şi care vor să împartă cu noi o parte din sufletul şi trăirile lor, aşa cum un cântăreţ ne dăruieşte o bucată din inima lui, prin intermediul microfonului.

Of, cărticica mea!

Din păcate, puţini mai sunt interesaţi de lectură. Cei tineri, doar dacă s-au născut cu microbul, restul doar dacă au mai văzut prin casă ori li s-a părut că dă bine în vreo poză pusă pe Instagram. Cei în vârstă ar mai fi dornici, dar nu sunt bani pentru cărţi, fiindcă editurile sunt hapsâne şi au ridicat preţurile până la cer. O carte costă, în cel mai bun caz, cât doi pui ori cât o porţie de zacuscă pentru iarnă, paritate la care pierde. Nici în anticariate nu-s sunt foarte ieftine cărţile. Nici măcar cele care te învaţa „10 ponturi ca să-ţi cucereşti şeful” ori „100 de paşi până la orgasmul perfect”. Şi pe alea le bate praful şi le scuipă muştele.

Cărţi găseşti şi pe net, de furat, în „pedefeuri”, şi le poţi citi, dar nu este aceeaşi senzaţie ca atunci când mângâi pagina şi încerci să intri în mintea lui Tolstoi sau să te strecori în patul lui D’Artagnan. Şi vă întrebaţi de ce ne dor pe noi rănile scriitorilor? Fiindcă se duce naibii bunul obicei al lecturii, iar în loc nu vine nimic. Din carte nici măcar cornete de seminţe n-am văzut să se mai facă. Măcar aşa mai aveau o şansă să fie răsfoite…

Word Cel Rău