Viaţa lui Cristinel Nechiforel nu e deloc una comoda, personajul fiind mereu gata să se ia la trântă cu destinul. Tartorul de altădată al chiloţilor moldovineşti tot la chiloţi şi izmene a tras, în sensul că a părăsit coşcogea partidoiul pesedistic, înrolându-se în partiduleţul generalului Găbiţu Izmană, fost magazioner-şef în ograda cazonă a Armiei Naţionale Româneşti. Scăpat de ura lui Gigi Primarele, Nechiforel a devenit mâna dreaptă a derutatei de Schitu Duca Luminiţa Utache, lidera partiduleţului izmenesc la Iaşi. Partiduleţul ăsta are un nume tare lung, pompos şi zornăitor, amintind de jurămintele din cărţile cu filele netăiate de pe vreme tovarăşului Neculai Ceaşcă. Ceva despre unire, solidaritate, patrie şi progres, în tot cazul, ceva foarte plictisitor, că rişti să te apuce pântecăraia numai când citeşti.

Nu ştiu ce a avut de gând Nechiforel cel ciudat cu mişcarea asta. Nici 1% nu au băieţii lui Izmană în târgul nostru cel bahluiot, iar ideea că toată puterea le-ar putea veni în chip miraculos de la Moş Costică Simirad, e de tot câşă. Moşul nu mai e demult ceea ce era odată, iar credinţa oarbă a lui Cristi-Kunta-Kinte în geniul lui electoralicesc e de tot şchioapă şi slabă în viziune ca şi privirile lui Nechiforel. Omul se putea lipsi de mult de demonul politichiei, mai ales că ultimii ani i-au arătat clar neputinţa şi i-au înmulţit duşmanii. Cu părăluţele strânse la ciorap s-ar putea hodini până la moarte, într-un loc liniştit, ronţăind din cărniţa fragedă a unei demoazele generatoare de erecţii lungi, înalte şi repetate. Însă varianta albă a lui Kunta-Kinte cel zbuciumat, e sortită să meargă până la capăt în lupta cu morile de vânt. L-am putut zări la ceremonia iaşiotă din 1 decembrie a depunerii de coroane, alături de Utache, şefa lui supremă. N-avea nimic trufaş ori războinic, dimpotrivă, părea un elev plictisit de lungimea unei lecţii clăpăuge, recitate de un dascăl tâmpiţel. Doamne, Nechiforel, oare câtă vreme te vei mai zbuciuma, pariind pe cai morţi? Kunta Kinte a luptat ca un paraleu, cu o bucată de bambus în cur şi cu o grămadă de ciomege pe spate, dar şi-a păstrat în cele din urmă demnitatea africană, stuchit, umilit, torturat şi regulat. Tu, tată al chiloţilor, amator al scenariilor întunecate, variantă locală a clanului sicilienilor, îţi vei găsi vreodată liniştea?