Iată că se produce o mare revenire extraordinară şi senzaţională în presa de Bahlui şi anume acea a Meditativului. Numai că surpriză: la acest debut nu voi vorbi despre Gigi din Dorohoi, ci despre ceea ce se întâmplă în cancelaria unui respectabil liceu de la poalele Copoului. Este vorba de liceul condus de Cristinuţa de la Vâlcea membră de varză călită a organizaţiei de muieri din partidul lui Gigi! Ptiu, drace, fac ce fac şi numai de ăsta dau! Oricum, povestea din cancelaria Cristinuţei de la Vâlcea sună foarte mişto, mai ales că este vorba de o golancă care predă limba engleză, hoaţă, isterică şi practicantă. Este vorba de Dănuţa Nuţi Acomiso, fată de ţigan lăutar din Belceşti, ajunsă prin darea de bijboc către inspectorul de profil, tocmai cadru didactic la reputatul liceu. Numai că odată ajunsă mare profesoară ţiganca împuţită, vorba Marinarului, s-a pus pe escrocat bărbaţi cu stare şi pe a cere spăgi de la bieţii părinţi ai copiilor ca aceştia să poată promova la engleză.
***
Însă cea mai mare ţeapă a luat-o Wilişor Teutonul Pribeag, un moşneguţ foarte simpatic din Nemţia, pripăşit şi el pe meleagurile noastre ca lector de nemţească la liceul despre care vorbim. Moşneguţul om cu stare de la el din patrie a devenit rapid o ţintă uşoară pentru creatura negricioasă avidă de parale. Dar într-un târziu nea Wilişor a înţeles că a devenit sponsor pentru o parşivenie umană, aşa că şi-a tras altă metresă. Numai că puchibala spurcată din Belceşti i-a întins o cursă erotică lui nea Wilişor, chemându-l la ea acasă pentru o felaţie de adio şi apoi l-a muşcat de jucărelele care-i atârnă.
***
Cumplită răzbunare pentru îndrăzneala teutonului de a nu mai cotiza la portofelul Dănuţei Acomiso. Iniţial nea Wilişor a vrut s-o dea pe japiţă pe mâna organelor, dar borâtura a început să-i lingă lui nea Wilişor rana pe care i-a cauzat-o şi cu asta l-a mai îmbunat niţel. Apoi omul a fost obligat să se ducă în Nemţia să-şi coase boaşele la loc. Înainte de plecare, animala i-a jurat credinţă şi fidelitate veşnică pentru că nu a băgat-o la răcoare. Dar ţi-ai găsit! Nenorocita, de cum s-a urcat Wilişor în avionul speranţelor pentru existenţa sa testiculară, precum cioara din Belceşti a început să se întindă pe bani cu tot Iaşul: de la boschetari din gară până la oameni de cultură şi de artă.
***
S-a ars în neştire până şi pe bonuri de masă, De oftică pentru că Wilişor i-a devenit client gratuit a luat chelea de la noii săi clienţi. La Dănuţa în apartamentul de lângă gară era trafic intens mai ceva ca pe centură, până în ziua în care nea Wilişor s-a întors victorios pe meleagurile noastre moldave cu ouţele reşapate. Atunci perversa a scuipat şi a drăcuit pe toţi sponsorii ei şi i-a spus lui nea Wilişor că cât a fost plecat dânsul ea a stat în bibliotecă şi a citit romane de dragoste gândindu-se la mădularul lui suferind.
***
Nu nea Wilişor, nu-i adevărat, cât matale ai fost plecat peste 50 de măciuci au poposit în guriţa Dănuţei Nuţi Acomiso! Ştim că doare nea Wilişor, dar Adevărul trebuie spus! Noi suntem alături de matale în această luptă dreaptă şi proletară! Iar Cristinuţei de la Vâlcea îi adresăm întrebarea: Cum vrea să rămână în istoria învăţământului românesc: ca matroană de cancelarie sau ca un reper de moralitate? AFARĂ VAMPA Dănuţa Nuţi Acomiso! DREPTATE PENTRU COIŢELE LUI NEA WILIŞOR!