Unul dintre controversaţii revoluţionari de Bahlui, Neculai Kania, în vârstă de 57 de ani, fost preşedinte al Asociaţiei „22 Decembrie‘89” Iaşi, în perioada 2000 – 2006, a făcut recent o criză gravă de inimă din cauză că i-a fost tăiată indemnizaţia. Urmărind cu sufletul la gură pe toate canalele televiziunilor naţionale cum colegii săi din Bucureşti şi din ţară protestează energic împotriva măsurilor luate de Guvern, recte sistarea indemnizaţiilor pentru revoluţionari şi limitarea drastică a gratuităţile la transport, pe Kania l-a apucat durerile de inimă, suferind un puseu acut de hipertensiune arterială (HTA). Speriată de starea jalnică în care se află bărbatul, Lăcrămioara Kania, soţia acestuia, a apelat la serviciul de urgenţă 112. După intervenţia rapidă a unui echipaj medicalizat al Ambulanţei, revoluţionarul Kania a fost internat la Secţia de cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon”, pentru investigaţii de specialitate.
În cursul acestei luni, sute de revoluţionari au protestat violent în Piaţa Victoriei din Bucureşti, împotriva suspendării plăţii indemnizaţiilor şi pentru a-şi cere drepturile pierdute. Protestatarii au scandat lozinci anti-Guvern însă nu au uitat nici de preşedintele Traian Băsescu, despre care au spus că nu-i mai bagă deloc în seamă.