Şefii regiei de transport din Iaşi au avut nu demult o idee genială: au cumpărat odorizante pentru autobuze. S-au gândit ei ce s-au gândit, iar după ce s-au scărpinat în cap, ideile au început să curgă. Problema este că au pus, ca de obicei şi ca la orice firmă românească, trăsura în faţa cailor. Ordinea corectă era alta: mai întâi cumpărau autobuze, de preferat cu geamuri care se deschid. Asta după ce ar fi trebuit să numere MAZ-urile care abia se târâie prin oraş, ca să se lămurească şi ei că nu sunt destule. Abia după ce ar fi cumpărat autobuze suficiente pentru cât norod are unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării, ar fi fost indicat să ia probe de duhoare din maşini.

Bomba cu sudoare

Ei s-au aruncat cu banii înainte întru gloria firmelor ai căror patroni tre’ să trăiască, au cumpărat cartoane verzi şi portocalii imprimate cu mirosuri suspecte şi le-au atârnat prin autobuze. Măsura nu are niciun efect în afară de cel hipertensiv pentru cei care cunosc câte mârşăvii se fac pe spinarea confortului călătorilor.

Autobuzele RATP merg mai încet decât un dric şi le aştepţi mult mai mult decât mireasa banii de nuntă. În zilele astea toride, când te prelingi în asfaltul lichefiat, a aştepta în staţiile RATP este o probă demnă de înscriere în Legiunea Străină.

De parcă nu ar fi suficient că soarele ţi-a prăjit mare parte din cortex, imediat ce pui piciorul pe prima treaptă a autobuzului, după ce treci de cohortele de pensionari care se îmbrâncesc, te izbeşte în faţă şi până în nucleul celei mai mici celule un miros greu, insuportabil şi greu de definit. „Urât” ar fi un termen blajin pentru a-l caracteriza, aşa că vă lăsăm pe voi să-l apreciaţi…

Bătălia pe tămâie

După ce ai reuşit şi ţi-ai găsit loc într-un picior lângă un compostor care merge când vrea el, trebuie să-ţi câştigi gura de aer care îţi va permite să cobori viu la destinaţie. Sau la prima staţie după ce constaţi că geamurile imense nu se deschid şi că singurul fir de aer vine printr-un ochi păzit straşnic de-o matroană sensibilă la măsele ori la urechile nepotului şi care se fereşte de curent ca dracul de tămâie.

Aici voiam să ajung, la răşina aia cu care se afumă încăperile bântuite şi locurile de unde a dispărut toată întristarea, fiindcă nu-i mare lucru ca RATP Iaşi să fie nevoită să facă o megalicitaţie pentru achiziţionarea acestui produs. Oferta este generoasă şi doar cu un click pe net îţi cumperi tămâie cu miros de brad, de ananas, roz sau violet, depinde de nuanţele în care este vopsit autobuzul, fiindcă „asorteul” e musai.

La cum se circulă cu maşinile regiei plătite din portofelul comun e greu de crezut că mai scapi viu şi nevătămat, iar şefii autobuzelor vor avea nevoie de stocuri serioase ca să ne afume după ce ne-am dat ultima suflare în cazanele albăstrui, clocotite şi urât mirositoare…

Duhul Mazului