Primarul comunei Tomeşti, Ştefan Timofte, a dovedit în ultima perioadă o certă aplecare către valorile culturale ale vieţii la ţară. Fascinat de arta sculpturii monumentale, edilul tomeştean a alocat din bugetul local nu mai puţin de 450.000 de lei pentru ridicarea unei statui a domnitorului Ştefan cel Mare şi a unui impozant ansamblu arhitectonic compus dintr-o cruce şi o troiţă de dimensiuni faraonice. Intrigaţi de această bruscă pasiune a lui Ştefan Timofte pentru ctitorii istorice, i-am răsfoit un pic jurnalul de primar.

• Am primit ieri o cerere din partea organizaţiei neguvernamentale „Liberi ca pasărea cerului” prin care mi se solicită găsirea unei soluţii privind depunerea excrementelor de către porumboi, vrăbii şi ciori pe teritoriul comunei. Sunt hotărât să acţionez cu maximă rapiditate şi eficienţă. Prin urmare, voi da ordin ca, în interiorul coroanei lui Ştefan cel Mare să se amenajeze o toaletă ecologică pentru găinaţul păsărilor, ceva frumos, cu faianţă, săpun lichid şi odorizante.
• Dimineaţa asta mi-a adus o veste bună. Mi-au sosit, prin poştă, documentele pe care le-am cerut celor de la British Museum, cu detalii arhitecturale ale piramidelor din Egipt. Bănuielile mi se confirmă. Din profil, chiar aduc bine cu Tutankamon. Gata, m-am hotărât. Dacă Arcadie Dubeţ are piramida lui în Iaşi, eu de ce să n-am propriul sarcofag la Tomeşti? Bine, nu din ăla de băgat în cimitir, ci doar aşa, o machetă pe care s-o pun în pivniţă, să-mi sperii musafirii când dăm cep la butoaie.
• Hm, or fi bine şi exotismele astea cu faraoni şi piramide, dar parcă aş ridica în comună tot ceva neaoş românesc, ceva de-al neamului nostru străbun. Trebuie să recunosc, încă jinduiesc să aduc în Moldova sabia lui Ştefan cel Mare aflată la păgânii din Istanbul. Am aşa, o viziune artistică: o statuie a mea, cu sabia voievodului agăţată de centura neagră la karate. Iar statuia să fie pusă în faţa Primăriei! Păi, ar mai avea careva tupeul să vină să-mi ia locul la alegeri?
• Un băiat din comună care-i plecat la munci în Anglia mi-a trimis nişte poze de la nu ştiu ce muzeu al figurilor de ceară, ţinut de nu ştiu ce madamă Tussaud. Băiatul mă ştie de pe vremea când lipea afişe prin comună şi încă mă admiră pentru că nu i-am luxat decât patru degete la o confruntare electorală. Omul mi-a dat o idee cu pozele alea: să-mi fac şi eu o copie din ceară, fix ca la muzeul cu pricina. Şi dacă se topeşte până vara viitoare, la alegeri? Că cică se anunţă arşiţă mare şi mult zăduf, dar şi năduf!