Bântuie prin Iaşul nostru cel cultural o serie de personagii dintre cele mai interesante. Iar asta nu de azi, de ieri, ci de ani buni, de când s-or inventat meseriile şi apărătorii breslaşilor, pre numele lor sindicaliştii. Nu ştim dacă meseria de sindicalist figurează în nomenclarorul joburilor din România,  dar cred că, după prostituţie, este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale oamenilor cari se prefac a munci, iar asta pe spatele altora. Aşa aflăm despre unii lideri de opinie de pren târg, atunci când îi întrebi cu ce se ocupă în viaţa cea de toate zâlele, că ei sunt nu zidari, sculeri ori, cu voia dumneavoastră, dascăli, medici ori asistenţi medicali. Ei se numesc lideri. Lideri de sindicat. Treaba e aparent simpluţă. Se ia una bucată de gornetă din aia de la patefon în mână, se scrie pe un carton un mesaj anti-ceva, cu majuscule şi obligatoriu cu greşeli de gramatică şi se iese în stradă. Că nu rezolvă nimic cu asta şi că nu au putere de a convinge măcar familiile şi vecinii de pe casa scării, asta e altă problemă. Liderii de sindicat îşi fac datoria şi protestează. Apoi aşteaptă să fie chemaţi la negocieri, care de multe ori se finalizează nu cu obţinerea unor drepturi pentru breslaşii pe care-i reprezintă, aşa cum v-aţi fi emaginat. Nu! Negocierea se traduce, în multe cazuri, prin obţinerea vreunei funcţii călduţe pe undeva, prin promisiunea unui loc pe listele de coţileri ori, mai departe, la deputaţi şi senatori cu ceafa groasă. Cazuri s-au mai întâlnit, iară de la Jimmy Hoffa încoace, mulţi lideri de sindicat ş-or construit cariere babane, cu vilă, casă şi maşină la scară. E drept, unii au mai fost sperieţi în ultima vreme cu niscaiva dosare penale şi zăngănit de cătuşe, dedulcindu-se prea mult la caşcaval, în scopul de a-şi cumpăra scaune de regi ori regine ale şpăgii. Alţii, cum spuneam, doar aspiră la aşa un statut măreţ, continuând să facă scandal de câte ori li se pune un microfon ori o cameră de tembeliziune în faţă.

Cine mai suge banu’ de la spitalul chefereului?

Cam în această ultimă categorie se încadrează, cum spuneam, şi unii dintre liderii de sindicat de prin târgul Ieşilor. Unul dintre ei este Vermorel Năstase, apărătoru’ şef al oamenilor cu halate albe  den spetale. Mai în urmă cu vreo două luni, omu’ protesta vârtos că spitalul aflat în suptordinea macagilor şi naşilor de tren va să treacă de la Transporturile menistrului Reluţu la Sănătate, acolo de unde omul îşi ia de fapt leafa. Oleacă de ameninţare, un şantaj cu protestu’ în stradă şi… cam atât. Iaca a apărut şi directiva prin care măgăoaia Chefereului, înglodată în datorii din pricina dereftorior cari au supt pe-acolo bănuţu’ fără să-i deranjeze nimeni, trece la Sănătate. Pericolu’ acuma este altul. Că o anume Universitate, mare fabrică de medici din Iaşi, ar vrea chiar să bage şi nişte bănuţi acolo, chiar meleoane bune, ca să înţeleagă şi actu’ lui Hypocrat ceva. Nici aşa nu e bine. De data asta însă, Vermorel l-o băgat la înaintare pe adjunctu’ lui, Iulică a lui Codeanu. Acelaş care, mai acu’ vreo două-trei săptămâni, protesta energic faţă de trecerea creşelor supt halipa madamei cu Camelii de la Isăjeu. Ca de fiecare dată însă, sindicaliştii nu sunt enteresaţi nici de investiţii, nici ce să întâmplă cu spitalu’, dacă se dărâmă ori ba. Grija lor cea mare e să-şi ieie leafa şi sporu, chiar de-ar fi să îngrijască bolnavu’ în stradă. Dar, cum zâceam, e bine să fii sindicalist în România. Gargară multă, bani şi sporuri aşijderea. În rest, membrii cotizanţi să trăiască. (Jimmy Hopa Mitică)