Stenograme explozive aparţinând SRI din dosarul judecătoarei corupte de la Curtea de Apel Iaşi

Liviu Popescu către Buliga: “Vreau să vă întreb ceva: doamnele sunt mulţumite cu câte două mii de euro? Eu vreau ca să fie totu’ bine”. Judecătoarea coruptă spune însă că e nevinovată şi se justifică: “Am vrut să-i restitui lui Popescu Liviu suma de o mie de euro, dar nu am apucat întrucât, când a venit a doua oară, totul s-a petrecut în fugă”, arată Georgeta Buliga.

Arestarea preventivă a magistratului Georgeta Buliga, de la Curtea de Apel Iaşi, a scos la iveală modul în care aceasta lua mită pentru a rezolva favorabil anumite dosare. Judecătoarea Buliga a declarat în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti – care au decis arestarea sa preventivă – că a vrut să înapoieze mita pe care ar fi luat-o. Cine înghite însă o asemenea “gogoaşă”? Stenograme explozive din dosarul penal demonstrează “negru pe alb”, dacă mai era nevoie, că judecătoarei Buliga îi plăceau banii şi culoarea lor.

Amintim că, Georgeta Buliga, a fost arestată după ce a primit o mită de 3.000 de euro într-un buchet de flori. Magistratul îi ceruse de fapt lui Liviu Popescu suma de 8.000 de euro pentru a-i da o soluţie favorabilă într-un proces de partaj. Printre flori era ascunsă şi ultima tranşă de bani. În faţa judecătorilor din Capitală, judecătoarea declara că nu ştia că banii sunt ascunşi în flori. „Cu privire la seara de 26 noiembrie, arăt că după ce l-am condus pe Popescu Liviu la ieşire, am luat florile ca să le pun în glastră şi atunci am constatat că sub ele era şi un plic în care erau o mie de euro. Am vrut să-i restitui lui Popescu aceşti bani, dar nu am apucat”, a susţinut în faţa Curtii de Apel Bucureşti, magistratul ieşean acuzat de corupţie. Dialogurile următoare pe care le poartă cu Liviu Popescu şi interceptate de ofiţerii SRI, o contrazic totalmente pe Buliga.

“Dă cât vrei tu, n-am nicio treabă” – îşi dă “arama” pe faţă Buliga

26 nov. 2010, ora 20.25

Denunţătorul Liviu Popescu i-a adus un buchet de flori şi 1.000 de euro Georgetei Buliga, la casa judecătoarei de pe strada Viticultori din Iaşi.
Liviu Popescu: Doamna Geta! Am venit să vă spun sărut mâna pentru tot!
Georgeta Buliga: Îm! Îhî!
L.P.: Şi să mă iertaţi că e… era..
G.B.: Ei…Aha…
L.P.: Era vorba să mai aduc o mie de euro pentru doamna… cu băiatu’ cu şahu’.
G.B.: Da, da, da, îl…ă…Este O.K.!
L.P.: Da’ eu am adus pentru dumneaei (n.r. – conform imaginilor video, scoate din buzunarul interior al gecii un plic de culoare albă)
G.B.: Îhî…
L.P: Şi mă…
G.B.: Îhî… Da, lasă că… câte am tras atunci, nu mai doresc să mai aud! Vai!
L.P.: Îmi închipui.
G.B.: Ce ne-a mai reclamat şi ce… Ferească Dumnezeu! Eu vreau…
L.P.: M ie, până la urmă, mi s-a făcut dreptate că eu aveam dreptate în toată chestia asta.
G.B: Vai de capu’ nostru ce ne-a făcut! Ce ne-a reclamat şi ce ne-a…!
L.P.: A!
G.B.: Nici nu vreau să-mi mai  amintesc!
L.P.: Ce voiam să vă întreb…
G.B.: Îm!
L.P.: Mama, draga de ea, a plecat – avem nişte vecini, acolo-n bloc – a plecat în Spania!
G.B.: Aha, aha!
L.P.: Şi m-a ajutat şi ea cum a putut şi ce a putut să facă.
G.B.: Îhî.
L.P.: Eu încă n-am terminat, da’ o să se termine până la urmă toate chestiile astea.
G.B.: Da’ ai intrat în apartament, aşa-i?
L.P.: Da, da, da, da, mulţumesc lui Dumnezeu am intrat şi…
G.B.: Bun! A, da. Da, asta e.
L.P.: Şi vreau să-mi spuneţi, eu vreau să mă achit şi faţă de dumneavoastră, numai că nu ştiu exact cât.
G.B.: Ei, nu. Cât vrei tu, n-am nicio treabă!
L.P.: Trei mii e bine? Eu m-am gândit la trei mii de euro. E bine trei mii?
G.B.: E bine, nici nu mai discut!
L.P.: E clar! Ce voiam să vă spun: eu mâine dacă trec tot pe la ora asta – ziua am nişte treabă – da’ trec tot pe la ora asta, vă deranjez?
G.B.: Nu, nu, nu!
L.P.: Nu vă deranjez?!
G.B.: Nu, tot aşa, pe întuneric!

27 noiembrie 2010

Liviu Popescu îi aduce judecătoarei Georgeta Buliga un plic cu 3.000 de euro.
Liviu Popescu: Doamna Geta! Sărut mâna, vă mulţumesc tare, tare mult! Sărut-mâinile, mersi mult!
Georgeta Buliga: Să-ţi dea Dumnezeu să fie bine şi gata.
L.P.: Cum am stabilit aşa a fost. Eu…
G.B.: Da, nu-i nicio problemă!
L.P.: Sincer, am avut tare mari emoţii!
G.B.: Nicio problemă!
L.P.: (…)Vreau să vă mai întreb ceva: doamnele sunt mulţumite cu câte două mii de euro? Eu vreau să fie totu’ bine.
G.B.: Da. E bun aşa, lasă!