• după ce a vândut pe nimica toată pastele care-i poartă numele, renumitul Giani Canschi s-a ales cu o mare dezamăgire în suflet şi o gaură largă în buzunar la Curtea Supremă de Justiţie

Nu ştim egzact cu ce-şi mai umple timpul „omul de afaceri” Giani Canschi şi nici nu prea ne interesează, ca să fim tocmai sinceri. Treaba este că pentru o asemenea titulatură, noi, bârfitorii de ocazie de prin târgul Ieşilor, nu prea am mai auzit în ultima vreme despre vreun biznis bengos, care să ne ducă măcar cu gândul la faptul că omuşteanul cu prenume de macaronar şi cu nume derivat din estul îndepărtat ar mai avea vreo legătură cu mediul antreprenorial. După vestitele paste, pe care le-a vândut vâlcenilor de la Boromir, singura „afacere” care l-a propulsat în paginile gazetelor locale, dar nu în cele economice, cât în acelea de scandal, a fost una legată de un schimb de terenuri de la Aeroportul cel Internaţional din zona Tătăraşilor, în urma căruia Cejeul a rămas şi cu banii luaţi şi cu pista nepeticită, ca să ne exprimăm academic. Pentru aducere aminte, scandalul a început pe la începutul mandatului lui Conu Costică, adică prin 2008, când şeful de la Cejeu şi-a pus în cap că o venit timpul să mai văruiască olacă halta din creasta Ciricului, numită Aeroport. Şi pentru că pe-acolo aterizau numa avioane din aiestea scurte şi, după cum am văzut oleacă mai târziu, şi niscaiva porcuşori mistreţi, Conu Costică o aplecat urechea la oamenii bine intenţionaţi şi o ajuns totuşi la concluzia că Iaşul ar avea nevoie şi de-o pistă mai acătării, cu câteva hectare mai mare, egzact cam cât măsura terenul lui Giani Canschi şi al câtorva omuşteni pe care vremurile şi revoluţiile i-o prins în preajma Aeroportului.

Despăgubiri de milioane pentru o tarla cu mărăcini

Şi de aici au început negocierile, care au durat numa bine aproape de patru ani, când, pentru un hectar de pârloagă, Cejeul era hotărât să verse vreo juma de milion de epuroi în buzunarul afaceristului. Dar, cum Canschi al nostru ţine bine de blazon, s-o hotărât el să deie Cejeul în judecată, considerând că tarlaua lui plină de bălării merită – atenţie mare! – aproape patru milioane de coco, adică 3,7, ca să fim mai egzacţi. Şi dă-i, şi luptă prin justiţie, cu procese mutate de la Ana la Caiafa ale instanţelor, adică de la Înalta Curte la Suceava şi înapoi, că nu mai ştim nici acuma unde se mai judecă omuştenii. Singura veste din acest război ne-o parvenit însă mai zilele trecute, când afaceristul Canschi s-a trezit că, de unde spera să-şi umple conturile cu 3,7 milioane de epuroi, nu mai primeşte nimica. Iar de unde ieşanul nostru câştigase până acuma pe linie prin instanţe, Înalta Curte o decis  rejudecarea procesului. De la zero. O bilă albă, aşadar, pentru Cejăul lui Adomniţei, care o dovedit că se poate ca şi statul să mai câştige câteodată în procesele cu jmecheriile tranziţiei, nu doar să se prezinte ca mână moartă prin justiţie, pe principiul noi ne facem că ne judecăm, iar voi încasaţi caşcavalul. Dar, ajunge cu laudele. Să aşteptăm, estimăm noi, vreo trei-patru ani, până la rejudecarea procesului cu macaronarul Giani. Până atunci, noi suntem cu ochii pe alţi amatori de despăgubiri babane de la stat. Că doar nu s-au terminat autostrăzile, gazoductele ori şoselele de centură din ţara asta şi nici jmecherii care şi-au împărţit tarlalele pe hartă. (Giani Sanchi)