Nici bine nu s-a uscat cerneala pe bârfuliţa noastră despre deputatul ieşean de Bârlad Tudor Ciuhodaru, prin care îl lăudam pentru activităţile de-a dreptu’ paranormale, după ce timp de patru ani s-a teleportat de la Casa Poporului în caşcarabeta de la Urgenţe şi înapoi, că proaspătul membru de vază al PP-DD ne ţâne în priză mai ceva ca un ştecher dintr-acela scurtcircuitat. E drept, nu ca în perioada lui de glorie, în care trei din patru ştiri de la ora 5 îl aveau pe el în prim-plan. Acuma însă, deputatul de Bârlad ne arată că e pus la punct cu virgulă şi predicat în problemele judeţului său adoptiv şi ne serveşte comunicare calde-călduţe despre problemele Vasluiului (judeţ intrat demult în NATO, poate chiar înaintea României). Mai exact, ne arată cum moare el de grija contribuabilului la sistemul naţional de sănătate din metropola Negreşti, unde spitalu’ din localitate a fost închis de pe vremea echipei lui competentu’ Boc şi a miniştrilor lui unguri de la Sănătate, unde şi deputatul nostru a fost ministru pentru două zile. „Menținerea închisă a spitalului din Negreşti este o lovitură pentru locuitorii din această zonă, atât din punctul de vedere al asistenţei medicale, cât şi din cel al desfiinţării locurilor de muncă. Practic, vedem cum sunt lăsaţi fără asistenţă medicală de urgenţă pacienţii din Negreşti, precum şi cei din şase comune limitrofe sau cei din judeţele Iaşi sau Neamţ. Pentru orice problemă de sănătate, peste 30.000 de asiguraţi sunt obligaţi să străbată zeci de kilometri până la la spitalul judeţean Vaslui sau să plătească sume importante cabinetelor particulare”, ne anunţă cu patos deputatul Ciuhodaru, cum altfel, decât printr-un comunicat de presă transmis presei locale, dar şi ieşene.
Bine-bine, veţi spune, dar ce treabă are Negreştiul cu Iaşul? Are. Nu negăm calităţile de mare metropolă ale oraşului vasluian, nici pe ale Bârladului, care a dat ţării, după cum vedem, numai deputaţi de soi. Ne temem însă că, odată cu succesul de la Negreşti, ce va fi asumat, evident, de către deputatul Ciuhodaru, Iaşul va pierde statutul de capitală. Nu de cea culturală ori de voievodat, cum v-aţi fi aşteptat, ci de cea a ştirilor de la ora 5, statut la care a pus umărul, aproape în exclusivitate, în direct şi înregistrat la ştirile de noapte, şi medicul-deputat mai sus amintit. Prin urmare, noi îl susţinem cu totul pe doctorul Ciuho în demersul lui de redeschidere a spitalului din Negreşti şi de oriunde, că doară cererea e mare. Nu mai contează dacă din opoziţie sau de la putere, că până s-o vota, deputatul nostru ieşean, bârlădean şi negreştean s-ar putea transfera rapid, dacă-i pentru interesu’ alegătorului, evident. Că doar etnobotanicii, intoxicaţii şi arşii de vii trebuie să aibă şi ei un purtător de cuvânt pe lumea asta… (Republica Negreşti în NATO)