Alergiile pot fi tratate prin metode naturiste! Privind clasificarea alergiilor din punctul de vedere al cauzelor care produc această boală, o mare parte din ele sunt produse de către factori naturali cum ar fi plantele, animalele sau ambientul. Odată cu venirea primăverii, numărul cazurilor de alergii creşte simţitor, mai ales în rândul celor care prezintă o anumită sensibilitate sau moştenire genetică.
Alergiile sezoniere sunt produse în special de polenul pomilor, al graminatatelor, adică fân, gazon, secară, porumb, sau de polenul erbaceelor.
“Această boală se manifestă prin strănuturi, ochi roşii, sinuzite sau bronşite, erupţii, dureri de cap, ameţeli, inflamarea ţesuturilor care prezintă sensibilitatea. Pe lângă polen sau praf, alergiile se mai pot manifesta şi din cauza unor produse alimentare, precum căpşunile, lactoza sau glutenul(sunt compuşi ai multor preparate precum prăjiturile sau îngheţata, care produc alergii puternice). Sensibilitatea la polen poate fi tratată cu ceaiuri de coada-calului sau muşeţe, care au efect calmantl. Intern se pot consuma fagurii de miere şi ulei de chimen negru pentru fortificarea organismului sau oţetul de mere care are efect antioxidant. Dar, atenţie, doar cel care e natural, cu miere de albine pentru că cel din comerţ, industrial, e nociv pentru sănătate. Chiar dacă aceste tratamente par banale, sunt nişte remedii miraculoase, 100% naturale”, ne spune Maria Dinulescu, expert magazin de produse naturiste.
Principala cauză a apariţiei este imunitatea slăbită, lucru pentru care trebuie să apelaţi cu încredere la medic, analize şi un regim alimentar bine structurat. După stabilirea tipului de alergie, un al doilea pas, trebuie să eliminaţi din viaţa voastră factorul responsabil de producere a bolii, începând de la alimentaţie, produse consumabile, animale de companie şi casă.
“Strănutul poate fi calmat cu ajutorul trifoiului roşu sau urzicii, mulţumită propietăţilor calmante. Inflamarea sau înroşirea pielii se poate diminua cu ceaiul de cimbru şi eucalipt. O dietă echilibrată este un alt aspect produsele lactate trebuie eliminate şi consummate doze mari de vitamina C. Pentru cei care suferă de alergii pe fond de stress, mineralele sunt cheia, sulful ajută la alergiile cauzate de păr şi praf, iar zincul creşte imunitatea. Toate acestea se pot găsi sub formă de capsule sau ceaiuri dar, pentru a obţine efectul maxim, este indicat să consumăm totul proaspăt şi natural. Ceaiul e indicat să îl facem sub formă de infuzie, nu să îl fierbem, pentru a nu pierde compuşii importanţi”, ne mai spune experta în produse naturiste.
Reunind toate acestea, principalul suport în combaterea mult chinuitoarelor alergii este sistemul nostru imunitar, a cărui bază este alimentaţia bogată şi diversificată. Mai dificil e pentru cei care au alergie la oameni, pentru că cercetătorii englezi nu au reuşit, în urma analizelor, să găsească vreun remediu! De ce oare?