Puteam să ajung, lejer, şofer de taxi, agent imobiliar sau reprezentant vânzări. Dar eu îmi doream o o provocare şi mulţi bani. Iar asta însemna director de marketing la Tex Lex. Era singurul anunţ de angajare care îmbina, în mod fericit, orgoliul înaltelor mele capacităţi cu posibilitatea de a beneficia de un pachet salarial atractiv, în cadrul unei echipe tinere, dar şi dinamice.

M-am uitat atent pe cerinţe şi am realizat că sunt persoana potrivită pentru a ocupa acest post. Putere de concentrare aveam. Mai slăbuţ stăteam la studii superioare în domeniu, experienţă în vânzări de minim 80 de ani, cunoştinţe de operare pe calculator sau vorbit şi scris la perfecţie în engleză şi germană. Da’ nu m-am descurajat. Trei zile şi tot atâtea nopţi am studiat, disecat şi interpretat, până în cele mai subtile amănunte, tot ce era de ştiut despre cum să te comporţi la un interviu de angajare. Nici n-a fost greu. Am citit cartea “Absolut totul despre cum să te comporţi la un interviu de angajare”.

Ca să fiu la mare artă, am împrumutat un costum de la un coleg de cameră. Faptul că ţoala era de un mov-olandez nu numai că nu m-a deranjat, dar m-a ajutat s-o asortez la o imitaţie de lanţ de aur finuţ, aşezat, elegant, peste o cămaşă verde, în carouri. M-am şi parfumat. Poate prea mult, pentru că îmi era un pic greaţă.

First contact

Când am ajuns în faţa companiei, m-a cuprins o dorinţă de abandon, aşa cum numai la marile caractere se întâmplă. Era ditamai firma, cu un sediu impunător, parcare, rond de flori, camere de supraveghere, portar şi tot tacâmul. Dar nu m-au descurajat nici insistenţele doamnei de la informaţii, care, după ce mi-a studiat aspectul, mi-a recomandat, părinteşte, să revin în altă zi. Am ajuns într-un hol plin de disperaţi după un loc de muncă şi de nervi. Brucan avea dreptate. Suntem în urmă cu 20 de ani, dacă un banal prohab descheiat mai poate stârni atâtea chicoteli. M-am aşezat, demn, pe un capăt de scaun şi am citit de 48 de ori instrucţiunile de părăsire a clădirii în caz de incendiu. Am stat aşa preţ de vreo două ore jumate, timp în care zeci de figuri au intrat şi au ieşit prin faţa mea. Într-un final, am observat că mai eram doar eu şi o tipă grasă, care evident că nu avea nici o şansă să-mi fure locul.

– Domnul… Şanca?

– Da, doamnă, io sunt.

– Poftiţi, vă rog, în birou. Doamna directoare vă aşteaptă.

Furcile caudine

M-am ridicat în picioare, mi-am tras laterala sacoului peste prohabul care nu vroia cu nici un chip să se dea închis şi am pornit, demn şi concentrat la tot ce învăţasem despre cum să te comporţi la un interviu, spre uşa ce mă despărţea de visele mele de mărire. Simţeam că grăsanca mă urmăreşte cu ciudă.

– “Bună ziua. Luaţi loc, vă rog”, m-a îndemnat o tinerică la vreo 27-28 de ani, cu ochelari şi faţă de plastic, posibil operată la buze.

M-am gândit că ăsta-i cel mai potrivit moment să arunc o persuasiune. Adică, respectând ponturile recomandate în cartea “Absolut totul despre cum să te comporţi la un interviu de angajare”, să creez o legătură emoţională care putea da roade.

– Stimabilă doamnă, zic. În primul rând n-aş vrea să greşesc şi să vă zic doamnă, în cazul în care sunteţi, în fapt, domnişoară. Sau invers.

– Puteţi să-mi spuneţi Claudia. Pentru mine e ok.

(punct ochit. deja era a mea!)

– Mă bucur, dragă Claudia, că îmi oferiţi posibilitatea să ne tutuim la pertu. Eu sunt Şanca, viitorul vostru director de management.

– … marketing vreţi să spuneţi.

– Marketing, management, ce mai contează în acest capitalism sălbatec?

– Vom vedea. Până atunci, vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări. M-am uitat pe CV-ul dumneavoastră şi văd că nu aţi finalizat studiile superioare. Cunoaşteţi cerinţele de angajare pentru acest post?

– Draga mea Claudia, am să fiu franc. Teoretic, s-ar putea să par dezavantajat faţă de alţi candidaţi…

– … continuaţi.

– Pentru mine două lucruri contează cu adevărat. Să lucrez în echipă şi să am putere de concentrare. Am foarte multă putere de concentrare!

– Dar aveţi idee cu ce se ocupă compania noastră?

– … n-aş putea preciza exact, în sensu’ ca obiect strict de activitate. Sunt convins că abordaţi mai multe planuri.

– Fabricăm lenjerie.

– Intimă?

– Pentru paturi.

– Este, totuşi, un capitol intim. De aici şi obsesia persoanelor la care te duci în vizită de a-şi ascunde lenjeria de ochii vizitatorilor.

– Ştiţi care sunt principalii noştri concurenţi pe piaţă?

– Eu cred că, la câte paturi sunt în ţara asta, este loc pentru toată lumea. Trebuie să ne concentrăm mai mult pe ce vom oferi noi!

– Şi ce ar trebui să oferim noi?

– Nu ştiu… cred că cel mai potrivit ar fi să dăm oamenilor lenjerie intimă pentru paturi.

– Adică?

– Adică clientul, când intră în pat să se culce, să aibă şi nişte pijamale, maieuri sau chiar chiloţi cusuţi de cearşaf, în care să se bage. Cred că ar fi mai comod aşa.

– Nu văd precizat în CV-ul dumneavoastră… aţi mai lucrat undeva?

– Sigur că da. Am mai lucrat ca head manager la o companie care se ocupa de aspectul transportului în oraş. Din punct de vedere strict vizual, adică.

– Mai exact?

– La o spălătorie auto.

– Şi de ce aţi renunţat la acel job?

– M-am bătut cu patronul, că voia să spălăm şi de Paşte.

– Am înţeles. Hobby-uri aveţi? Ce vă place să faceţi în timpul liber?

– Îmi place să dorm… să ies cu prietenii în oraş, pentru că sunt o persoană sociabilă, să mănânc cartofi prăjiţi, să ascult muzică… aş asculta muzică 24 de ore din 24!

– Şi peste cinci ani, de exemplu, unde vă vedeţi?

– Cum adică unde mă văd?

– Profesional vorbind.

– În locu’ dumneavoastră… Bine, da’ dumneavoastră să fiţi şi mai sus!

– Mulţumesc, domnule Şanca. O să analizăm oferta dumneavoastră şi, în cel mult o săptămână, o să primiţi un răspuns pe mail.

Am plecat spre casă pe jos. Eram bucuros că, la primul interviu de angajare din viaţa mea, reuşisem să ţin ştacheta sus. L-am rugat pe colegul de cameră să-mi mai lase o săptămână sacoul. Ca să fiu la mare artă, în prima zi de muncă.

A povestit de-acasă, din faţa televizorului, Daniel Şanca