Cupa Coabitării la fotbal: Fără blaturi, fără aranjamente. Doar coabitare

* speculând pauza competiţională din Liga lui Mitică, o mână de presari a înjghebat cea mai tare competiţie fotbalistică văzută în ultimii ani pe malul Bahluiului * Cupa Coabitării a pus faţă în faţă jurnalişti, politicieni şi oameni din administraţie, care în primul weekend de meciuri au oferit un spectacol totalCupa_Coabitarii_4_afis

Două weekend-uri, trei echipe de presari, trei instituţii publice şi trei partide. De atât a fost nevoie pentru a pune cap la cap cea mai tare competiţie fotbalistică pe care a văzut-o Iaşul în ultimii ani: „Cupa Coabitării”, un demers iniţiat de o mână de jurnalişti inimoşi, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (Să trăieşti, Cip! Mare om, mare caracter!), care au vrut să le arate ieşenilor că, uneori, confruntarea directă e mai benefică decât datul la gioale pe sub mese şi furatul ciolanului din farfurie atunci când ţi-e lumea mai dragă.

Pe scurt, nouă echipe cu oameni și nume alese pe sprânceană au fost grupate în trei grupe, care, de sâmbătă încoace, au început marea confruntare sportivă pe terenul sintetic de la Polivalentă. Iar cum timpul nu ţine cu noi niciodată, vă informăm că primele meciuri s-au şi consumat deja, iar bârfitorii, ca mari amatori de mişcare ce se află, nu puteau să lipsească de la un aşa eveniment. Chit că, de data asta, au fost doar în tribune, pe post de suporteri, chibiţi, comentatori şi, nu în ultimul rând, cronicari atenţi şi apărători ai fair-play-ului.Cupa_Coabitarii_2_Cristian_Adomnitei

Din păcate pentru breasla jurnaliştilor, toate cele trei echipe ale presarilor au pierdut pe linie în meciurile disputate în primul weekend fotbalistic…

E sezonul „transferurilor”

Cu o oaste de strânsură, că la vremuri de criză rar mai găseşti prin redacţii oameni cât să încropeşti o singură echipă de şase-şapte oameni, cu tot cu rezerve, jurnaliştii au fost grupaţi în Squadra Mahmura, Click Aici şi Raimu Yashi, nume care, după cum probabil v-aţi prins, denotă noile apucături ale presei contemporane, a se citi: şpriţuri, mânuială abilă de mouse şi, nu în ultimul rând, spirit civic şi iubire faţă de natură şi verdeaţă, tot mai rare în ultima vreme. De partea cealaltă a baricadei, ca să zicem aşa, s-au aliniat la mijlocul terenului echipele Primăriei, ale CJ-ului, Prefecturii, dar şi ale PSD, PNL şi PDL, în ciuda faptului că, în viaţa de zi cu zi, instituţiile respective se cam confundă cu partidele şi invers.

Am fi vrut să ne oprim poate mai mult asupra componenţei loturilor scoase la bătaie de politichie şi administraţie, dar, spre stima lor şi spre ruşinea altora, singurele piese grele scoase la bătaie au fost şeful de la CJ, Cristian Adomniţei, fostul consilier Radu Botez, de la liberali, mereu tânărul şi cu câteva kile în plus Sorin Iacoban Cupa_Coabitarii_3_PSD(manager, mijlocaş ofensiv şi, la nevoie, om de finalizare al Vulturilor Roşii de la PSD) şi neobositul Petrică Movilă, care, în stilu-i caracteristic, a băgat în teren singura echipă onestă (după cele ale presarilor, v-aţi prins), adică una formată din purisani cu genunchii roşi de sertarele birourilor şi nu membri de pe la echipele de tineret-speranţe, abia dezlipiţi de terenul din curtea liceului.

Dar astea sunt tuşe gazetăreşti, care nu au împiedicat însă cu nimic spectacolul fotbalistic, în două după-amiezi de care, cu siguranţă, unii dintre competitori îşi vor aduce aminte şi la pensie.

Spectacol total

Meciuri unul şi unul, cu toate ingredientele unei competiţii care, judecând după scoruri, numai a coabitare nu au semănat: Primăria a bătut măr PDL (scor 6-1),  Prefectura a luat-o rău pe coajă de la PNL (5-1),Cupa_Coabitarii_1_Petru_Movila iar Vulturii Roşii au semănat groaza  în Consiliul Judeţean (8-0). Scorul etapei a fost înregistrat, spre mâhnirea bârfitorilor,  de presarii lui Click Aici, care au luat-o cu 12 boabe de la mingicarii Primăriei, asta după un meci de infarct (4-4) făcut de Mahmuri împotriva copiilor de mingi ai lui Adomniţei.

Cred că sunt suficiente informaţii pentru a stârni interesul amatorilor de fotbal curat, fără aranjamente şi fără blaturi, aşteptaţi să-şi aplaude favoriţii sâmbătă şi duminică în tribunele amenajate în spate la Polivalentă. Iar dacă mai punem la socoteală că primarele Nichita, vicele Chirica şi chiar prefectul Olteanu încă nu au declinat categoric oferta de a întregi această coabitare, atunci spectacolul va fi garantat. Berea şi seminţele le dau bârfitorii. Fair play, vă rugăm!

Cupa Cotonogelii

Notă: Unele fotografii au fost „furate” de pe Facebook, iar tabelul de pe site-ul cityzen.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *