Curs universitar: Cum se scrie o non-știre sau despre metamorfoza rahatului în bici! |

Bună ziua, stimați masteranzi, tineri jurnaliști, măi, copii! Mă numesc Agamemnon Bârfulescu, sunt profesor universitar doctor la Departamentul de Jurnalism și am o experiență de peste 40 de ani în presa locală, națională și internațională. Nu aș vrea să mă laud – oricum găsiți mai multe detalii despre impresionanta mea carieră pe site-ul meu și pe Facebook -, dar pot să vă spun că, la viața mea, am făcut vreo 30 de ziare și televiziuni, din care am falimentat vreo 50. Prin mâinile mele au trecut mii de studenți și de ziariști, așa încât pot să spun că o parte din mine trăiește în toată presa românească, dar și viceversa.

Sunt titularul cursului de „Genuri și specii ale presei tabloide. Modele, direcții și tendințe” și, pe parcursul acestui semestru, voi încerca să vă dezvălui câte ceva din tainele acestui segment deosebit de important al mass-media. Poate că vă întrebați de ce programa a prevăzut această materie abia acum, în anul al II-lea al masteratului de Jurnalism. Ei bine, atât eu, cât și majoritatea profesorilor din cadrul departamentului, am ajuns, în urma unor studii amănunțite și îndelungate, să considerăm presa tabloidă drept suprema formă a mass-media, presa în stadiul său perfect, desăvârșit, culme a evoluțiilor și dezvoltărilor din ultimele sute de ani.

Vă voi expune pe scurt principiile fundamentale ale presei tabloide. Nu voi insista, întrucât, în acest domeniu, mai importantă este practica decât teoria. În plus, nu vreau să vă ascund că mă cam grăbesc: sunt invitat la o televiziune locală, pentru a prezenta un punct de vedere competent cu privire la eventula utilizare a salcâmilor japonezi, în locul duzilor, în creșterea viermilor de mătase; vă dați seama că subiectul are nevoie de voci autorizate și că nu pot rata participarea.

Așadar – iar acum puteți să notați -, iată principiile generatoare ale presei tabloide:

1. Renunțați la tot ce ați învățat despre presă în cei trei ani de facultate și în primul an de master! Uitați prostiile alea cu cele cinci întrebări, cu stilul jurnalistic și rigorile gramaticale, cu principiile deontologice, cu obligația verificării informației, cu relevanța publică și toate celelalte! Ștergeți cu buretele! Nimic din toate acestea nu vă va fi de folos atunci când veți face presă tabloidă de calitate!

2. Nu aveți nevoie de talent, de „nas”, de surse, de imaginație, de tenacitate, de cunoștințe de limba română și nici măcar de inteligență! Din contra!

3. Aveți nevoie, în schimb, de un fotoreporter. Dacă instituția la care lucrați nu își permite unul, puteți folosi fotografii de pe internet. Știți cum e: ce e online e și gratuit!

4. Trebuie să aveți tot timpul în minte imaginea publicului-țintă, a oamenilor care vreți să vă citească materialele. Aceștia nu vor calitate, stil, gramatică, informații de impact, știri utilitare; nimeni nu are timp de așa ceva. Publicul vrea scandal, inedit, amuzant, trivial, facil; nu e vina voastră, e vina publicului.

5. Faceți o listă cu personaje pentru posibile materiale. E simplu; citiți ce scriu alții și, funcție de recurența numelor, alegeți oameni despre care să scrieți; pot fi savanți, oameni de afaceri, politicieni, fotbaliști sau pițipoance. Ordinea importanței lor este cea inversă enumerării anterioare: pițipoance, fotbaliști, politicieni etc.

6. Documentați-vă cu privire la aceste personaje. Nu e nevoie să căutați singuri; ce scriu alții e suficient. Nu aveți nevoie de CV, acțiuni sau declarații oficiale; zvonurile, interpretările și speculațiile altora sunt de ajuns. Ierarhizați aceste informații; cu cât sunt mai ușor de înțeles pentru cei mulți, cu atât mai bine. De exemplu, nu vă interesează că fotbalistul X a dat 10 goluri în 3 meciuri; vă interesează, în schimb, dacă și-a luat BMW sau ceas Fossil. Nu are nicio importanță dacă ministrul Y a furat un milion de euro sau, din contră, dacă a creat un milion de locuri de muncă; dacă nu și-a asortat, însă, cravata cu butonii – iată o știre de interes!

7. Țineți minte: nu există adevăr până în momentul în care se scrie despre el! Nu există fapte, ci doar interpretări! Și nimeni nu are dreptul să interpreteze în afară de voi, ziariștii! Nu personajele spun adevărul, ci voi și numai voi! Dacă faptele se încăpățânează să nu se conformeze interpretărilor, e numai vina lor! Dacă personajele neagă ceea ce spuneți voi, înseamnă că au ceva de ascuns! Ele, de fapt, își dau seama că aveți dreptate, doar că nu au curajul să o recunoască! Dacă, de pildă, voi scrieți că un anume milionar vrea să cumpere o companie, cum ar fi CFR sau vreun post de televiziune, iar el neagă vehement, e clar că minte, iar asta e doar o strategie de marketing! Din acest motiv, contactarea și confruntarea personajelor cu anumite informații este pur opțională!

8. Pentru a scrie un material, după cum spuneam, nu aveți nevoie decât de câteva lucruri: două-trei informații despre personaj, un eveniment public oarecare și o poză. În rest, nu trebuie decât să căutați diverse legături între acestea; recitiți principiile precedente. Legăturile nu trebuie să fie reale, ci doar credibile; de fapt, cele incredibile sunt și mai consumate. De exemplu, dacă aveți o poză cu Bănică jr. și Andreea Marin privindu-se unul pe altul, e evident că încă se mai iubesc și că sunt din nou împreună. Contactați-i! Dacă neagă, atunci e clar că au o relație secretă.

Cam acestea ar fi lucrurile pe care trebuie să vi le însușiți atunci când vreți să faceți presă tabloidă de succes. După cum spuneam, restul e practică. De aceea, pentru seminarul de săptămâna viitoare, vă propun un exercițiu. Este vorba de un articol care, din punctul meu autorizat de vedere, se apropie de perfecțiune. Citiți-l, studiați-l și aplicați principiile expuse la conținutul său! Credeți-mă, aveți ce învăța! Iată-l:

„Ofrandă muzicală adusă teilor masacraţi din Iaşi, cântată la Gala UNITER sub privirea împietrită a primarului Nichita: “Lasă-mi viaţa dacă vrei, să mai simt miros de tei”

Artistul Adrian Naidin a interpretat, luni seară, în cadrul Galei Premiilor Uniter, o piesă care l-a făcut pe primarul Gheorghe Nichita să se simtă stânjenit. Piesa «Pân’ la Rai» a interpretului conţine mai multe versuri ce, în contextul tăierilor teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi, ar putea fi considerate o ironie la adresa municipalităţii. «Foaie verde, foi de tei/ Nu-mi lua viaţa dacă vrei/ Să mai simt miros de tei!». Aceste versuri, parte a melodiei «Pân’ la Rai» au fost cântate luni seară, pe scena Teatrului «Vasile Alecsandri» din Iasi, în cadrul Galei Premiilor Uniter. Pe orice altă scenă a ţării, jocul de cuvinte al piesei cântate de interpretul Adrian Naidin, nu ar fi iesit atât de mult în evidenta ca la Iasi, oras în care, în ultima perioada, zeci de tei au fost tăiaţi de pe Bulevardul Ştefan cel Mare. În momentul în care Naidin cânta melodia, primarul Iasului, Gheorghe Nichita, a avut o reacţie de oarecare ruşinare, uşor sesizabilă de către participanţii la eveniment. Ziarul X l-a contactat pe interpretul Adrian Naidin, pentru a elucida misterul. «Habar nu am avut despre acest lucru, acum aflu. Mă bucur că melodia s-a potrivit exact cu ceea ce gândesc ieşenii, dacă aş fi ştiut, aş fi cântat si cu mai mult subînteles», a spus Adrian Naidin”.