Unul s-a pozat în cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată cea mai veche universitate din România, celuilalt i se cere să o confirme. Unul a cumpărat și a construit cât să-i lase celuilalt de văruit pe zece ani, dacă Dedeman ar vinde și pe credit. Unul a spart milioane, în ritm cu Tăriceanu, celălalt a ajuns să strângă cureaua mai ceva ca Boc și MRU la un loc. Unul și-a terminat în ritm de vals cele două mandate de rector, celălalt se uită mereu la ceas gândindu-se dacă își va mai găsi numele pe tăblița de la Rectorat și a doua zi. Amândoi au condus Universitatea “Al.I. Cuza” pe culmile succesului, la un moment dat. Oalele sparte le va plăti însă doar unul. Vasile Ișan, căci el este în funcție. Încă.

Bani, bagă bani
Povestea Universității este o imagine fidelă a economiei naționale. Ce-a făcut Tăriceanu, aia au făcut și economiștii care guvernează destinele Universității. Să ne mai mirăm că majoritatea celor peste 1.000 de absolvenți de FEAA scoși pe bandă rulantă în fiecare an îngroașă rândurile șomerilor? Noi nu ne mirăm. Când criza zguduia deja Statele Unite, ai noștri guvernanți se pregăteau relaxați de alegeri și spuneau oricui era dispus să-i asculte că economia duduie. Tăriceanu arunca bani pe terenuri de sport, drumuri și sedii noi de primării pe toate coclaurile. La Universitatea ieșeană se renova, se ciopleau lei, se închiria un spațiu îngrămădit de la Romtelecom pe un purcoi de bani și se cumpăra un balon, singurul mijloc de transport care putea să se înalțe la fel de sus ca orgoliul rectorului. Ca tacâmul să fie complet, Bălașa a fost chemat să picteze ceva pentru un mizilic de 600.000 de euro, cât n-ar fi câștigat Van Gogh într-o sută de vieți. Că un prof plin la “Cuza” ajunsese să câștige dublu cât președintele țării, nici că mai poate surprinde pe cineva

Carton cu timbru sec
Rețeta succesului de carton presat? Simplu: o căruță de studenți ai căror părinți plăteau încântați taxe ca feciorul să aibă și el de pus în ramă un carton cu timbru sec. Erau așa de mulți studenți la “cu taxă”, că aduceau mai mulți bani universității decât veneau de la stat ca subvenții pentru amărâți. 25.000 de studenți la “cu taxă”. 65 de milioane de lei pe an. Cât să construiești un hotel Europa și să-ți rămână bani și să cumperi Moldova Mall. Din 2009 au început să cadă asteroizii pe capul rectorului. A, ăla nou, că vechiul stătea liniștit în Senat.

Prăbușire fără oprire
Rețeta prăbușirii? Aceeași ca și a succesului, dar citită pe arăbește, de la dreapta la stânga. A venit criza? A venit. A rămas babacu’ fără leafă? A rămas. A rămas fecioru’ fără bani de facultate și de bere? Numărul studenților taxabili a scăzut la o treime. La fel și încasările din cele șapte piei jupuite de pe ei. Bac-ul pe bune, băgat de nesimțitul ăla de Funeriu, a mai fost un cui în sicriu. S-a topit și numărul studenților subvenționați. A ajuns Ișan să ceară, cu lacrimi în ochi, ca de la buget să-i mai vină 7 milioane de lei pe care Guvernul a uitat să-i dea anul ăsta. Bani de buzunar, pe vremuri. De foame, Ișan a trebuit să taie: la investiții, la cheltuielile pentru toner și hârtie, la lefuri. De aici au apărut și contestatarii.

Le-a murit vaca
Dacă între 2009 și 2011 s-a mai trăit cumva din cheagul prins până în 2008 și din inerție, pe urmă nu s-a mai putut. A fost de ajuns o scădere a lefurilor cu 15%, creșterea normelor didactice și reducerea plății cu ora, ca scandalul să izbucnească. Liviu Antonesei a plecat din Senat, supărat pe nepotism și cumetrie. Da’ bine, omule, da’ asta e boală veche! N-o văzuși până acum, vericule? Din Senat au plecat și Sălăvăstru de la Filosofie și Zălinescu de la Mate. Nu zicem nimic de corabia care se scufundă, că se interpretează. Tibi Gălățeanu, ca să folosim un pseudonim, a făcut chiar un rechizitoriu neiertător rectorilor. Scurt, ca să nu vă băgăm în ceața economiei. Un om deștept pune bani deoparte când șeful îi mărește leafa și îi cheltuiește când îi moare vaca. La fel și o universitate, mai ales una condusă de economiști. Ceea ce nu s-a făcut.

Pantofii lui Ișan
E greu să fii acum în pantofii lui Ișan. UMF i-a convins pe toți fiii de șeici cu mai mult de 10 cămile în patrimoniu să vină la Iași să învețe să scoată dinți. USAMV și-a strâns din timp toate hectarele împrăștiate prin țară: mai 11.000 ha în Balta Ialomiței, mai 310 ha la Ciortești, luate când prefect era tocmai un fost rector de-al lor… Băiat bun, catolic din fire. De, lumea s-a descurcat. Bun, da’ ce facem totuși, ca să ieșim din hazna? Hai, că suntem bine-dispuși și dăm sfaturi moca. Pe silabe, ca să priceapă și economiștii care conduc “Cuza” și pe pași mici, ca să priceapă informaticienii, poate fac ei un algoritm al succesului. O universitate trăiește din studenți… Asta este ipoteza, concluzia fiind simplă: trebe bani.

Isărescu la “monedă și credit”
Dacă bacul e pe bune, iar criza nasoală de tot, atunci studenți nema, taxe nema, lefuri nema. Cuvânt cheie? “Studenți”. De unde îi luăm? Păi, ardeleanul merge la Cluj, munteanul la București, iar olteanul nu merge, că pentru facultate trebuie 12 clase. Moldoveanul nu are bani. Deci, trebuie să-i convingem pe ardeleni și munteni, care au. Facem taxele mai mici. Asta e ușor, dar cine are bani de navetă Sf. Gheorghe – Iași? Tocmai pentru asta există conceptul de “învățământ deschis la distanță”. Ce înseamnă? Stai acasă, plătești prin virament, descarci cursurile, le înveți, dai examene online, vii după trei ani să îți iei diploma. Cum e la Iași? Vii cu buletinul în mână, plătești după o coadă la casierie, iei cursurile format print, dacă le găsești, vii la cursuri, dacă vrei 1-2 puncte în plus, mai bagi niște referate predate personal, nu prin vreun coleg, iar examenele le dai la fața locului, să fim siguri că nu vorbești cu Isărescu să dea “monedă și credit” în locul tău. Unde e distanța? Aia de la Sf. Gheorghe la Iași. Care-i diferența față de “învățământ închis local”? Niciuna, afară de faptul că îți pierzi doar weekendul, nu toată săptămâna prin facultate. Nu că nu s-ar putea și în varianta ideală, descrisă deja. Platforma online există. Doar că nu este folosită. De ce? Eh, asta ține de tainele managementului. Până atunci, Ișan se duce în fiecare zi la Rectorat să vadă dacă numele său mai este încă la categoria ”în funcție”.

Hoprea Işan