În urmă cu un deceniu și până acum vreo cinci ani, o știre de genul „UAIC își cumpără balon”, „UAIC își înființează propria grădiniță”, „UAIC montează doi lei din marmură la intrare” sau „Corpul A al UAIC intră în șantier” erau de-a dreptul banale. De fapt, începuseră chiar să devină agasante, prin simpla lor frecvență. Una, două se auzea că universitatea din Copou mai face câte ceva, mai cumpără ceva, mai deschide un șantier. Aveai impresia că Universitatea „Al.I. Cuza” nu are ce face cu banii. Şi chiar așa și era. Afluența de studenți și fondurile europene păreau o mină nesecată de aur.

Găuri negre
Anii au trecut, iar acest gen de titluri a devenit tot mai rar. Studenții s-au împuținat, fondurile europene s-au mai topit, iar investițiile hazardate au început să-și arate colții. Închirierea clădirii Romtelecom de la Fundație, la un preț la care în opt ani o luai de nouă, e doar un exemplu de gaură neagră în care s-au scurs banii UAIC, iar instituția a început să gâfâie. Acum au început să se vadă și jumătățile de măsură aplicate atunci când nu era cazul.

Nasol în spate
O astfel de jumătate de măsură a fost aplicată până și în ceea ce privește chiar sediul Universității. Renovarea lui a început cu surle și trâmbițe. Se anunța și reabilitarea turnului de apă din spatele său și transformarea etajului într-un bar de lux, cu o priveliște panoramică splendidă asupra orașului. Ce-a rezultat? Păi, nici laie, nici bălaie. Văzut din față, ca turist, corpul A al universității arată într-adevăr bine. Pe dinăuntru e la fel de frumos. Ca nou, ce să zicem? Doar că banii par să se fi terminat la jumătatea drumului. Partea din spate a imobilului a rămas cum era: tencuieli căzute, infiltrații, crăpături, burlane desprinse și tot ce mai e de așteptat la o clădire veche de peste 100 de ani și care nu a văzut reparații în viața ei. Interesant este că universitarii au pus căruța înaintea boilor, de parcă universitatea nu ar adăposti și o secție de management, și au terminat de renovat turnul de apă. Ba i-au montat și lift, ca să ajungi fără efort la înălțime. Noroc că stă închis, întrucât proiectul barului panoramic a fost abandonat de noul rector. Altminteri, priveliștea oferită de Palatul Universitar ar fi fost cu adevărat „magnifică”.

Istoria clădirii
Corpul A al Universității este atât de intrat în memoria colectivă a ieșenilor, încât dacă ar fi întrebați de când funcționează acolo ar zice că dintotdeauna. Doar unii știu că sediul actual nu este primul, nici măcar al doilea, ci chiar al treilea. Urmașa Academiei Mihăilene, al cărei sediu demolat în perioada comunistă se afla lângă actualul cinema Victoria, a ajuns în Copou abia spre sfârșitul secolului XIX. Sediul actual a fost construit în perioada 1893-1897, adică la peste 30 de ani de la înființarea universității ca instituție, după proiectul unui arhitect elvețian, Louis Pierre Blanc care și-a dat seama că românii plătesc bine pentru lucrări frumoase. Blanc este mai cunoscut pentru construcțiile făcute la București, sediul universității ieșene fiind una dintre puținele lucrări făcute de acesta în provincie. La inaugurarea clădirii a venit și regele Carol, la fel cum venise și la începerea lucrărilor la actualul Palat al Culturii sau la dezvelirea statuilor lui Alexandru Ioan Cuza sau Miron Costin. Palatul Universității a fost unul din darurile făcute Iașului, ca a „doua capitală” a țării, drept compensație pentru pierderea statutului de capitală. Palatul Universității s-a dovedit în scurt timp neîncăpător, el fiind extins în plină criză economică, la începutul anilor ’30. Al doilea corp al Universității a fost construit târziu, la un secol de la înființarea instituției, când și corpul A extins devenise neîncăpător. Palatul Universității a fost una dintre puținele construcții menajate de comuniști. Cât au putut și ei, pentru că au găsit de cuviință să instaleze pe cornișa clădirii niște statui odioase, cu oțelari, muncitoare și alte ciudățenii. Au fost date jos pe la începutul anilor 2000, singura modificare adusă de atunci clădirii fiind instalarea celor doi lei sculptați de Constantin Crengăniș.

Lagăr pentru prizonieri
Și parcul universității are povestea lui și e păcat că nu se găsește cine să o fructifice. În 1944, acolo a fost amenajat un lagăr pentru prizonierii germani capturați de sovietici. Încă se mai găsesc oase omenești, dacă sapi să pui o țeavă de apă. Fântâna arteziană din mijloc, construită în 1965, a dat numele celui mai cunoscut bar din Copou, „Balena”. De acolo a pornit revolta studențească din 1987, care a inflamat tot Iașul tânăr, până în Tudor Vladimirescu. Parcul dendrologic din spatele Universității, spre cantină, ar putea fi un obiectiv interesant, fie și pentru o plimbare. Câtă vreme însă nici măcar bănci pe care să te așezi nu există…