Cu bune, cu rele, uite că iarmarocul Iaşului s-a încheiat. Organizatorii îşi numără câştigurile, la fel şi comercianţii, în timp ce locuitorii urbei răsuflă uşuraţi că, în sfârşit, vor putea ieşi din case. Până deunăzi, mulţi au fost obligaţi să se retragă în dosul uşilor, fiindcă oricum nu ar fi încăput în atmosfera de sărbătoare a dulcelui târg. Străzile Iaşului au fost arhipline fie de oameni, fie de tonete, parcurile erau deja în proprietatea boschetarilor, iar uliţele lăturalnice au adăstat pelerinii. Celor care nu au avut curaj să iasă pe străzi ori celor care s-au canonit să ajungă la job cu mare greutate le-am pregătit un rezumat a ceea ce a fost hramul Iaşului…

Super-ofertă de halva şi de răzători

În acest an, comersanţii au fost împărţiţi pe categorii. Blănarii şi pielarii au fost la Hala Centrală, cei care au ostoit foamea şi setea târgarilor au stat pe maidanul din Alexandru, vânzătorii de candele s-au aciuat în spatele Mitropoliei, iar restul au fost comasaţi pe strada Palat. Oraşul a duduit de tropotele cumpărătorilor dornici să-şi cheltuiască paralele dacă ar fi avut pe ce să dea banii.

La corturile de pe strada Palat găseai de toate, mai puţin lucruri utile. Am văzut jdemii de răzători pe care comersanţii, majoritatea etnici rromi, le mânuiau de zor. Au tocat tone de morcovi, de varză şi de alte legume în încercarea de a ne determina să le cumpărăm marfa cu care am fi reuşit să facem figurine din castraveţi, ceapă ori ale roade. 5 lei/bucata. Nu era nici scump, nici ieftin. Altă marfă foarte ofertată, nu ştim dacă şi vândută, au fost colanţii, ciorapii şi pantalonii tricotaţi. Urâţi şi ieftini, la 10 lei/perechea. Nu au lipsit eşarfele, fesurile, căciulile cu puf roz ori movaliu, bulbii de flori, bijuteriile handmade şi tot felul de trăsnăi care au legătură cu orice, mai puţin cu cele sfinte. Noi le-am trecut la categoria „chinezăreală” (nu spunem altfel, fiindcă riscăm să fim acuzaţi de discriminare…). Colacii ungureşti, scumpi şi cruzi, castanele pe care alţii le scoteau din foc pentru noi şi nişte turtă dulce pictată în culori aditivitate completau tabloul.

Piesa de maximă rezistenţă a fost cortul cu halva şi nu de orice fel, ci adusă din import „special”, reţineţi, de regele dulciurilor: King of Sweets! Pofticioşii puteau să-şi cumpere halva cu nucă, plină cu stafide, cu vanilie, cu rom, cu fructe. Noi am fi vrut halva cu gust de halva, dar nu am găsit! Am fost îmbiaţi cu nişte borcane din plastic, „numa’ bune de pus zarzavat”, comersantul feroce fiind o bătrânică de la care am aflat că este artist handmade. „Eu fac mărgele, da’-i cortu’ scump, aşa că ne-am unit mai mulţi”. 1.500 de lei, atât au cerut oficialii pentru un cort murdar, în care puteai face afacerea vieţii tale dacă ai fi avut şi marfă, nu doar ciurucuri…

Blănuri de lux cu miros de muşama

La târgul cojocarilor de la Hala Centrală ne-am dus cu gândul unor ghete de iarnă şi am plecat cu buzele umflate. Ofertele includeau cam ceea ce vedeţi pe la tonete.

Încălţăminte naturală cu luciu de sintetic, papuci de casă din cojoc, mănuşi tricotate, curele din piele ecologică, haine de blană cu modele vechi de pe vreme bunicii – cam aşa arăta zona unde comercianţii jurau că totul e natural. Inclusiv minciunile cu care şi-au ambalat marfa.

Totul era foarte scump şi cu greu găseai un produs de calitate. Croielile erau vechi, iar hainele de blană miroseau de la o poştă a muşama. Preţuri mari, mult prea mari pentru vremurile astea de criză. Aglomeraţie ca la circ, dar vânzări mai deloc. Lumea se îmbulzea, căsca gura, întindea hainele, dar de cumpărat nu prea. Mai probau unul, altul, se hlizeau în oglinzi şi-şi făceau poze cu telefonul, să vadă toată cimotia cum le stă în „vizonel”.

Dârla-dârla, tra-la-la!

În acorduri peruane, oferite de nişte flăcăi cu pene în cap care au adăstat prin zonă, ne-am orientat traiectoria către turnul Goliei, unde se anunţase o ditamai expoziţie cu dulceţuri şi alte bunătăţi.

Erau de toate: zacuşti iuţi, prăjituri de casă, cărniţă una şi una, brânză şi şerbeturi boiereşti, la preţuri la fel. „Binefăcătorii”, aşa cum le-au spus sfinţii părinţi fabricanţilor, cam întindeau gâtul după clienţi. Spaţiul ar fi el bunişor, cam strâmt pentru un târg, însă nu-i foarte la îndemână. Şoferii nu au unde parca, iar ieşenii ieşiţi la plimbare au ajuns prin alte locuri. Ca să atragă publicul în poarta Goliei, gazdele s-au gândit că laicul bate sufletul şi au amplasat o scenă de pe care cântau de mama focului nişte copii.

Frumuşei, îmbrăcaţi în costume populare, cei mici au vrut să arate ce poate face lumea dezlănţuită: ocoleşte zona, fiindcă zarva era atât de mare că nici toaca la vecernie n-am auzit-o!

Zaibărul bate mojito

Sătui de plimbare şi de bătătorit balastul pe străzile Iaşului, ne-am gândit că o gustare ar mai şterge din amarul unei vizite la iarmaroc. În drum spre Festivalul Vinului am trecut prin Palas, unde am rămas cu gura căscată: terasele era goale! Da’ goale! Atâta nuditate n-am văzut niciodată la mega-mall-ul Iaşului. Ospătarii ştergeau mesele de un praf invizibil, iar câţiva florari aranjau nişte ghivece la un târg pe la care n-a trecut nimeni. Şi cine să vină, când toată suflarea erau la mici şi bere, la cârnaţi şi tulburel, acolo unde am ajuns şi noi ca să avem de unde pleca. N-am îndrăznit să ne înghesuim la mese, nu fiindcă farmaciile din zonă erau închise şi nu aveam leacuri pentru indigestie, ci pentru că feţele dubioase care s-au strecurat pe lângă noi erau personaje principale pe nota Poliţiei. Curat ghinion!

La raclă nu ne-am închinat, fiindcă am zis că ne poate ierta păcatele şi în alte zile decât cele de bâlci. Am lăsat un bilet, strecurat prin gard unei călugăriţe, prin care am rugat-o pe Sfânta Parascheva să ne dea mintea cea de pe urmă şi să ne înveţe cum putem organiza şi noi o sărbătoare frumoasă la Iaşi. Răspunsul, în octombrie 2014!

Iarma Rock & Roll