În grădina zoologico-politică de Bahlui a mai poposit un „animal”. Prezent în weekend prin Iașul celor șapte coline, fostul premier Dacian Cioloș s-a arătat secretos cu privire la viitorul său în politică, unii susținând deja că s-ar pregăti să preia hățurile unui partid.
Cu toate astea, tehnocratul Cioloș crede că locul său nu este printre hienele și maidanezii de Dâmbovița, unii văzându-l drept un fel de… animal exotic. Nu știm dacă o fi vreun ursuleț Koala, vreun Nandu ori vreo pasăre flamingo.
Ca mari iubitori ai naturii însă, bârfitorii nu pot decât să-i ureze lui Cioloș bun venit în marea grădină zoo a politicii românești, unde și-au trăit veacul, până acum, hipopotami, guzgani rozalii și alte animale politice. Iar dacă tătuca Iliescu și-ar vărsa oleacă năduful pe ei cu „măi animalule”, cum o făcea prin anii `90, nu ar fi chiar o înjurătură, ci un salut cât se poate de normal…