Așa cum e creștinește, Internetul e plin în aceste zile de urări care mai de care mai pioase și mai de sezon. Clasicul „Fie ca…” s-a transformat în vorbe de duh, poze care mei de care mai sugestive, de ne stau stomacele cu mâinile la ochi, ori întâmplări cu iz hazliu, atât cât permite contextul.
Din ultima categorie, ne-a atras atenția una relatată de scriitorul Dan Lungu și despre al cărei deznodământ proaspătul senator nu a mai revenit cu precizări. Într-o postare făcută cu puțin înainte de Înviere, în stilu-i hâtru, senatorul povestea cum s-a întâlnit el cu un vecin arab în lift de Crăciunul trecut și cum acesta i-a urat „Hristos a înviat”.
Nu știm dacă Dan Lungu s-a mai întâlnit cu personajul respectiv și de Paște, dar tare ne-a făcut curioși să vedem oare cu ce urătură a mai venit arabul de data asta… Judecând după noile postări cu pască și cozonaci de pe Facebook-ul senatorului, cu siguranță n-a strigat „Allahu Akbar”!