Alegerea lui Donald Trump drept preşedinte al SUA i-a oferit deputatului Daniel Oajdea o bună ocazie de a-şi da cu părerea despre politica americană, pe un spaţiu destul de extins al contului său de Facebook. Evident, toată lumea diplomatică aştepta cu nerăbdare opinia lui Oajdea, drept pentru care acesta nu a întârziat să şi-o expună în toată splendoarea. Din tot comentariul deputatului PRU răzbate noua orientare a acestuia către un naţionalism tot mai manifest, principala grijă nefiind neapărat lupta prezidenţială din SUA, ci efectele acesteia asupra soartei ambasadorului Klemm. După ce salută victoria lui Trump, Oajdea mai face câteva figuri de stil, apoi trece tot mai adânc la subiectul Klemm: „Din păcate, el se crede GUVERNATOR. Într-un stat normal ar fi fost atenționat și apoi expulzat”. Apoi, o trânteşte cât se poate de subtil: „Poate reușește Trump să îi bage mințile în cap”. Păi de ce nu ziceţi aşa de la început, domnu’ Oajdea? Ce atâta ocol pe după cireş? Să meargă Klemm la reeducare, la şcoala de corecţie politică, şi să zică mersi că nu l-aţi luat chiar dumneavoastră de mânecă şi să-l aruncaţi peste graniţă.
Anton Doboş și Mihaela Popa suspină după farmecul discret al burgheziei parlamentare. Singurătate în doi
Deşi au prestat o intensă activitate de lobby pe lângă şefii organizaţiei locale, dar şi la cei de la Bucureşti, senatoarea Mihaela Popa şi deputatul…