Când un politician vrea să fie popular, își trage cizmele de cauciuc, se bagă între oameni, strânge mâna bătătorită a țăranului venit de la prășit, plânge pe umărul opincii române și înjură vlădicile din alte partide. Un cal de bătaie al populismului de doi bani este reprezentat și de multinaționale, privite ca un fel de vampiri care sug sângele poporului. Nu că n-ar fi, câtă vreme, ca orice altă firmă, sunt guvernate de zeul profit. Puțini stau să se întrebe însă de ce se întâmplă așa. Pentru omul de rând, nu prea contează dacă îl jupoaie un român sau un chinez, japonez, neamț sau mai știu cu ce. Pentru politicieni însă, ar trebui să conteze. Orice leu sau euro scurs peste graniță înseamnă bani mai puțini de amețit electoratul. Deci, de ce? De exemplu, de ce în supermarketuri, marfa e preponderent străină?

„Made in Romania”
Pentru unele tipuri de produse răspunsul vine de la sine. În privința bunurilor de larg consum, nu te poți bate cu prețurile chinezilor sau cu calitatea japonezilor. Dacă vrei să-ți cumperi un ceas românesc, renunță. Orex nu mai există. Poți lua un Citizen, made in Swiss sau un Xin-Hua, made în China. E drept, în unele domenii, cum e cel al telefoniei mobile, au început să-și facă loc și producători autohtoni, dar nimeni nu vinde sub o marcă 100% autohtonă, gen „Telefon deștept «Ciobanul Ghiță»”. Consumatorul român încă asociază calitatea cu marfa de import, cel puțin la chestiile sofisticate. Bine, în ceea ce privește tehnica de vârf, înțelegem. Dar, vorba ambasadorului norvegian, România ar putea hrăni 80 de milioane de locuitori, de ce importăm și mâncarea? Un timp, a fost învinovățit tot consumatorul, că din snobism cumpără biscuiți de import, nu de-ai noștri. O vreme. De câțiva ani, consumatorul s-a reorientat și caută la raft produse cu tricolorul pe ele. A devenit conștient că o câtime din bani dați se întorc la el, într-o formă sau alta. Cumpărăm pepeni românești, că poate producătorul, dacă tot are doi lei în plus, cumpără și ziarul nostru. De exemplu. Iar faptul că, recent, într-un supermarket un angajat a fost fotografiat pe când muta pepeni dintr-o ladă pe care scria „made in Hungary” în cea din raion, pe care scria „made in Romania” este un semn tocmai al acestei tendințe. Supermarketul mințea, încercând să vândă marfă străină sub etichetă românească, mizând tocmai de dorința consumatorului de a cumpăra românește.

Ficăţei din Brazilia
Totuși, în pofida naționalismului pozitiv manifestat de consum, 78% din legumele și fructele din supermaketuri sunt din import. Carnea congelată este, în proporție de 85%, adusă de afară. Câți nu au cumpărat ficăței congelați făcuți în Brazilia? De ce? Dincolo de mârlănia lanțurilor de mari magazine, care impun prețuri ridicole la achiziții, un răspuns ar fi cel că producătorii români sunt prea mici pentru a concura cu multinaționalele, inclusiv în privința prețurilor. Aiurea! Chiar fără subvenții generoase, cum primesc fermierii francezi din partea statului, fermierul nostru se descurcă. Dacă vorbim de carnea proaspătă, 90% este produsă la noi. La congelate e invers. De ce? Ați ghicit. De congelatoare. Producătorul nostru e practic forțat să vândă proaspăt, pentru că nu are unde-și ține producția pentru a prinde momentul optim pentru a o vinde. Același lucru se întâmplă și în ceea ce privește producția de legume-fructe, care e practic aproape 100% sezonieră. În supermarket găsești struguri și în miezul iernii, dar culeși din Turcia. Românul îi vinde în septembrie cu 4 lei/kg, pentru că nu-și permite să-i țină și să negocieze prețul mai târziu, când marfa începe să lipsească. Turcul, în decembrie, cu 20 lei/kg. Câștigător la puncte, turcul.

Spaţii de depozitare
Explicația pentru produsele alimentare preponderent străine e simplă: capacitatea de stocare, deosebit de redusă. Pe vremuri, în fiecare oraș mai mare era câte un „frigorifer”, cum era cel de lângă pasarela Bucium, la Iași. Prea mic pentru a ține producția de vară pe termen lung, dar pe Ceaușescu nu-l interesa asta. Acum, consumatorul vrea zmeură în februarie, pentru nevastă-sa însărcinată, și e dispus să plătească mult pentru asta. Doar că trebuie să cumpere zmeure grecești. Noi n-avem frigidere. Decât să plângă pe umărul țăranului, nu mai bine politicianul ăla ar redacta o lege de stimulare a înființării de spații de depozitare? Zicem și noi…