De ce vin scumpirile? De şmecheri!

Ete că veni şi luna februarie. O lună cu zile puţine, adică una la scurt (cum s-ar zice), dar cu aşteptări foarte nasoale pe termen lung. Asta pentru că, pe de o parte, scumpirile de sezon la alimente şi alte produse de larg consum sunt dintre cele mai rele în timp ce salariile bugetarilor – deja rupţi în maţ de foame – par să se îndrepte spre o nouă tăiere. Apropo, ştiaţi că România este principalul exportator de banane în Bulgaria? În caz că nu aţi aflat asta până acum, vă spune mandea, că e pe bune! România exportă banane în ţara vecină, dar să fiu al naibii dacă ştiu pe unde or fi pitit ăştia plantaţia de banani! Mai văd că preţul uleiului s-a ridicat până la cer şi totuşi aflu că producţie la seminţe de floarea soarelui nu am avut demult cum a fost cea de anul trecut! Ce dracu se întâmplă, oameni buni?!

***

În timp ce sărăcia îşi face cuibar prin mai toate casele noastre, aflăm prin mijloace specifice că există parlamentari ai puterii pedeliste de la Iaşi care au strâns nişte averi neruşinate. Suma vehiculată se ridică deja pe la vreo 5 milioane de euro. Evident că vorbesc de bani negri, da’ buni! Nasulia care va ieşi la iveală decurge însă din faptul că banii ăştia sunt europeni şi au fost alocaţi pentru dezvoltarea infrastructurii din judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ şi Vaslui… Cică, taxa de şmecher ar fi de 20%. Bârfe…

***

Ce naivi pot fi unii dacă îşi închipuie că dacă ai furat în România un milion de euro poţi face puşcărie! Cu o judecătoare cum e Buliga, care se mulţumeşte şi cu 5.000, la 1 milion eşti paşă! Apoi cât de naivi pot fi alţii care îşi imaginează că respectivul milionar va da vreun firfiric din milioanele lui la partid. Aş! Îşi va păstra tot ce trebuie ca să facă vira, cât mai repede la PSD sau PNL. Ce, acolo, banii lui n-or fi buni?! Oho-ho, şi-ncă cum!!!!

***

Rugăciune: Doamne, aş vrea să-mi dai şi mie un comision de şmecher, de la fiecare şmecher care a încasat taxa de şmecher în România, din ’90 încoace! Ajută-mi, Doamne! Măcar un 10%…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *