La mitingul de săptămâna trecută de la Iaşi al lui Klaus Iohannis a participat şi o mică, dar vioaie delegaţie a creştin liberalilor vasluieni. Oamenii au venit cu mare drag, mai ales că Iaşul se află la doar o aruncătură de băţ de Vaslui. Văzând ei că românizarea neamţului e principala temă de campanie, vasluienii conduşi de liderul Dan Marian şi-au zis să fie mai cu moţ decât ceilalţi, scriind pe un imens banner Claus Iohannis. Dacă cine ştie prin ce miracol, pasul următor va fi canonizarea neamţului, vom vedea peste tot Santa Claus Iohannis. Deocamdată, putem face un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim cum ar fi fost scris numele candidatului Johannis în alte ţări. De pildă, la greci ar fi devenit Iannis, iar la mongoli, simplu, Han.
Viorel Blăjuţ, un invitat mărinimos la nunta Aurinei Petrea. Umbra lui Blăjuţ la Vaslui
Eveniment monden în lumea presei petrecut chiar de Crăciun: jurnalista Aurina Petrea, corespondent România TV pe zona Moldovei, şi-a pus pirostriile la Vaslui, oraşul său…