Nu ştiu cum se face că ieşencele noastre ajunse celebre pe sticla televizoarelor parcă nu prea au noroc în dragoste. Andreea Marin s-a divorţat de curând de Bănică jr., acuzând ba nepotrivire de caracter, ba unele apucături mojiceşti ale creatorului de melodii pentru gospodina Veta. Noroc cu invitaţia la Sărbătorile Iaşului, pentru ca Zâna Surprizelor să-şi mai ridice oleacă moralul, de mult aflat sub linia de plutire.
Mai apoi, blondina de la Pro, Iulia Vântur, a sărit din puţ în lac. Sau invers, dacă vă place mai mult. Adică l-a lăsat pe piticul de Moga pentru marele Salman Khan, mare vedetă de la Hollywood-ul de la Mumbay, pentru ca indianul să-i dea un flit original rău de tot, trimiţând-o înapoi la Micul Mozart de Dorobanţi. Asta nu înainte ca Iulica noastră să se înfierbânte rău de tot, fiind dispusă să se mute cu bagaje cu tot acasă la familia megastarului, lăsând catrinţa moldovinească pentru sari-ul indian.
Unde mai pui că era să-şi piardă şi serviciul de ştiristă de la Pro, ăla care, de bine de rău, nu te încălzeşte de dragoste, dar măcar ţine de foame.
Ce ţi-e şi cu dragostea asta…
Ei, dar de la micul ecran trecem direct la cearşaful de cinematograf, unde protagonistă este tot o ieşeancă de-a noastră, șatenă de data asta, nimeni alta decât Monica Bârlădeanu. După ce a făcut ocolul pământului, cum se zice, jucând prin filme cu buget redus şi cu multe premii pe la străini, dar şi în megaproducţii pe bani grei, chiar dacă în roluri episodice – vezi apariţia din serialul american „Lost” – a ajuns acuma să plângă de dorul lui Bobiţă Păunescu, finanţator, iubit şi cel care i-a deschis drumul spre succes în lumea celei de-a şaptea arte.
Numai că Bobiţă al nostru, după cu se vede, nu pare să sufere deloc. Cel puţin asta spune presa tabloidă de pe la noi, care zice, la un an de la despărţirea de Monica, susţine că l-a văzut deja în braţele unei rusoaice (Katerina Vetu, pe numele ei), tot actriţă, că nu se putea altfel. Ironia face ca Bobiţă să fie surprins de paparazzi alături de prospătura de 25 de ani chiar la un festival de film de prin China, adică exact în locul în care anul trecut era pe culmile succesului alături de „Francesca” de Iaşi, adică de Monica Bârlădeanu.
Or, în cazul ăsta nu ştim dacă mai putem vorbi de noroc în dragoste, răzbunare sau lipsă de tact. Ce ţi-e şi cu dragostea asta de vedetă, dom’le…
Bobi şi Pamela