Puțini literați au fost mai apropiați de Iași ca Gheorghe Vișan, mai cunoscut publicului larg sub pseudonimul George Călinescu. Născut în București și mort tot acolo, el și-a petrecut cei mai prolifici ani din activitatea sa publică în Iași, locuind într-o casă din Păcurari, puțin mai la vale de biserica Toma Cozma. Acolo și-a scris capodopera critică „Istoria literaturii române”, de acolo urca pe Copou pentru a preda la Universitate. La Iași și-a dat doctoratul, la Iași a colaborat cu Garabet Ibrăileanu la „Viața Românească”. Pasionat de Italia și cunoscând la perfecție limba și literatura italiană, Călinescu a fost cel care a botezat Iașul „Florența României”. Ingrați, cum sunt de obicei românii, ieșenii abia dacă au dat numele lui unei străduțe pierdute prin nomenclatorul arterelor din municipiu și unei școli dintr-un cartier mărginaș, ambele fără vreo legătură cu viața și locurile pe unde a umblat marele critic și romancier.

Arhitectură identică
Chiar: de unde până unde „Florența României”? Că până de curând, când românii au „invadat” peninsula în căutare de locuri de muncă, n-am putea spune că am avut legături din cale afară de strânse cu Italia. În Iași, italienii sunt o prezență relativ recentă, de când veneau ei să caute locuri de muncă aici. Există și o strada Italiană, rămășiță a prezenței lor, în special ca lucrători în piatră, domeniu în care erau experți. Porecla dată Iașului de Călinescu nu are însă legătură cu acest lucru. De fapt, apropierea dintre orașul moldav și cel italian provine din alte părți. Avem sau aveam, acum 70 de ani, o prezență evreiască semnificativă, ca și Florența. Doar că evreii noștri erau îndeosebi mici comercianți, ai lor erau bancheri și cămătari. Clădirile de pe Ulița Târgului de Sus sau Hagioaiei, actualul bulevard al Independenței, ca și cele de pe Ulița Mare, adică Ștefan cel Mare, erau asemănătoare până la identitate cu stilul arhitectonic al Europei sudice. Erau clădiri construite la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, moment în care pietrarii italieni deja lucrau aici. Iar ei se ocupau îndeobște cu realizarea de stucaturi și decorațiuni exterioare din piatră.

De inspirație italiană
Vechiul Iași a fost ras cu buldozerul după cutremurul din 1977. Urme ale lui însă au rămas, în clădirile-monument care nu puteau fi demolate. Biserica Sf. Sava este construită într-un stil bizantino-otoman unic în România. Turnul de clopotniță însă, construit mai târziu, are elemente vizibile ale goticului italian. Mitropolia a fost și ea construită după un model bizantin. Dacă în locul acoperișului în două ape ar fi fost construită cupola dorită inițial, ar fi semănat cu Sfânta Sofia din Constantinopol. Prăbușirea cupolei a forțat însă la reluarea lucrărilor de construcție, modificarea stilului arhitectonic, care a fost inspirat din renașterea italiană. Atipic pentru un lăcaș de cult, decorațiunile sale sunt baroce. Un baroc sobru, într-adevăr, dar nu mai puțin spectaculos.

„A doua capitală”
Cele mai frumoase clădiri ale Iașului sunt, fără doar și poate, cele construite sau măcar începute în timpul lui Carol I, când s-a consolidat stilul arhitectonic pe care îl vom denumi „interbelic”. Încheiem cu o astfel de bijuterie – Gara. Face parte din topul celor mai frumoase gări din România, fiind construită nu doar ca o clădire funcțională, cât mai ales ca una care să încânte ochiul. Arhitectul a fost austriac și a lucrat sub coordonarea directă a regelui Carol, care și-a respectat promisiunea de a face din Iași „a doua capitală”. Inspirația a fost găsită în Palatul Dogilor din Veneția, iar asemănarea este frapantă. Dacă elimini unul din nivelurile inferioare ale Palatului, obții practic gara noastră. Mă rog, înainte să se găsească niște deștepți să o sluțească cu aluminiu și termopane.

De inspirație franceză
Palatul Culturii este probabil cea mai europeană clădire de for public din Iași.
Ce se știe clar este că stilul arhitectonic este neogotic. Mai puțin clare sunt sursele de inspirație și am putea organiza un concurs cu premii pe tema asta. În general, se spune că s-a inspirat din stilul Palatului de Justiție din Paris. O fi, dar nici turnurile și nici acoperișul Palatului nostru nu prea seamănă cu echivalentul francez. Nu suntem arhitecți, dar am zice că parcă ar semăna mai mult cu primăria din Bruxelles, dar într-o variantă mai puțin încărcată cu decorațiuni obositoare ochiului decât originalul. Mozaicul de la intrarea în Palat se zice că e o copie după rozeta catedralei Saint-Pierre de lângă Cannes. Și aici avem unele dubii. Seamănă cu rozeta respectivă, dar mozaicul ieșean este mult mai elaborat și mai frumos decât ce au făcut francezii. Mai degrabă am găsi apropieri cu rozeta catedralei din Poitiers. Cert este că mozaicul a fost făcut de lucrători francezi, aduși special pentru asta.