Tare-mi plac mie oamenii enciclopedici săritori şi buni de pus la rană. Ai un necaz, hop şi ei cu sfatul. Ai dat de belea, vin fuga şi-ţi plâng de milă, iar când chiar n-ai păţit nimic, te bat la cap cu ce-ai putea trăi în lumea asta neagră.
Uite aşa face şi deputatul de Vaslui-Bârlad-Iana-Zorleni Tudor Ciuhodaru. Omul ăsta s-a născut cu sfatu-n gură. Vrei, nu vrei, îţi toarnă tot felul de pilde, îţi povesteşte din viaţa lui furtunoasă de medic şi politician şi te învaţă cum să-ţi ai de grijă. După ce ne-a recomandat să ne luăm umbrele pe timp de ploaie şi să ne ferim de trăsnet ori de grindină, adică să ne aciuăm în casa scării, medicul de la Urgenţe lansează o lungă listă de sfaturi pe timp de vipie.
Văzând el că Doamne-Doamne şi-a întors faţa de la noi, iar Soarele a băgat cărbune de poate topi galaxia, doctoraşul nostru s-a gândit cum să ne ferească de pârjol. Pe cei care au scăpat de la potopul lui Noe, deci le-a arătat Cel de Sus că mai există şi pronie.
Şi dacă tot nu ne-am înecat şi nu ne-am fulgerat, putem crăpa de căldură, mai ales că meteorologii au dat ploaia pe năduşeală.
Ghid de supravieţuire în apartamentele supraîncălzite
Aşa-i că sună bine? Sfaturile aparţin medicului de la UPU, care nu ne-a spus când are timp şi de tensiunea babelor, când el ar trebui să dea legi în Parlament, nu să tragă de targă pe culoarele spitalului. „Acoperiţi ferestrele expuse la soare”, spune medicul. Adică, pe alea de la umbră le lăsaţi în pace. „Nu gătiţi la orele amiezii şi limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice”. Nici aici nu a ţintit bine fiindcă majoritatea celor care la amiază sunt acasă e clar că nu au de lucru, deci nici ce pune în oală. „Purtaţi haine lejere, subţiri şi evitaţi efortul fizic intens”, „Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi”. Oare el nu a auzit că apa se scumpeşte? „Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă)”. Oare el ştie cât costă? Când o fi fost ultima oară la cumpărături?
Tableta din parcul pensionarilor
Sfaturile n-or fi ele rele, dar câtă lume le-a citit de pe email? Vă imaginaţi babele din carier butonând tabletele în căutarea ultimelor noutăţi de la doctorul de la UPU? Noi nu, însă le vedem leşinate la coadă la pâinea ieftină, care ajunge la chioşcuri atunci când vipia e mai tare, adică pe la mijocul zilei. Mămăilor nu le-a zis nimeni că un dumicat în plus e mai scump decât o lumânare pe care le-o va aprinde primul om care le va găsi leşinate la colţ de stradă fiindcă au citit prea târziu sfaturile deputatului îngrijorat. Până atunci, le recomandăm un pahar cu apă rece, iar doctorului Ciuhodaru un abonament la o televiziune pe care doar hipertensivii o urmăresc, ca să nu-şi mai bată gura de pomană. Ori, dacă tot vrea să fie util, haideţi să-l ajutăm să deschidă o tarabă cu evantaie şi pungi cu gheaţă.
Argentina Fierbinţelu