Atât lucrează în Parlament deputatul-medic. Mai mult timp îl vedem pe la tv sau îl auzim la radio. Pentru acest efort, statul îi plăteşte cazare cu toate facilităţile la un hotel de 4 stele (foto sus), peste drum de Palatul Parlamentului.
Unul din cele mai bune joburi din ţară e, fără îndoială, cel de parlamentar al României. Un reporter special al Bârfa de Iaşi a fost recent la Bucureşti şi a observat, de la faţa locului, cum “muncesc” aleşii neamului. O încântare, nu alta.
Începe luni, termină marţi
Ca o primă concluzie, săptămâna de lucru a unor senatori şi deputaţi e foarte scurtă. Ca idee, majoritatea parlamentarilor ajung la Bucureşti luni, la amiază. Iar pentru unii, cum ar fi ieşeanul-medic Tudorică Hodaru, deputat de Vaslui, săptămâna se termină, auzi una, marţi seară. Mai clar, pentru deputatul Hodaru săptămâna de lucru în Parlament are doar două zile. Pentru că deputatul se îmbarcă înapoi în avion, de regulă, marţi seară, cu ultima aeronavă care-l aduce acasă în Iaşi.
Activ pe holuri
Dar Tudorică Hodaru, chiar şi lucrând “part-time”, se bucură de mare “apreciere” printre colegi. Astfel, acesta are o bogată activitate mai ales pe holurile Palatului Parlamentului, acolo unde se întreţine cu reprezentanţii presei, doar-doar o mai prinde şi el o apariţie “pe sticlă” în prime-time. Deh, aşa se menţine notorietatea căpătată în atâţia şi atâţia ani de transmisii în direct cu beţivanii Iaşului drept subiecţi.
Super-ocupat
Dac-ar fi s-o dăm pe bune, Hodaru are, frate, cel puţin trei joburi: deputat, medic şi om de televiziune şi de radio. Nu e în direct pe posturile centrale? Nicio problemă, îl regăsim pe cele locale sau pe radio sau chiar dând declaraţii, e adevărat, nespectaculoase pentru presa scrisă. Dacă e teribil de ocupat (adică e în direct la vreo televiziune) şi-l sună alţi ziarişti, iar el nu poate răspunde, nu-i nicio problemă. Revine el cu un “bip”. Vă daţi seama, ditamai deputatul şi ditamai medicul nu răspunde la un telefon nepreluat cu un apel în toată regulă, ci dă un biet “bip” celui ce l-a sunat. Pe de altă parte, e băiat salon Hodaru ăsta. Nu vrea să cheltuiască banii contribuabililor români, aşa că dă el “bip” că să sune sărmanul ziarist şi să vorbească pe banii lui.
Peste drum de Parlament
Şi-o ultimă chestie. Pentru naveta asta, un „du-te vino” continuu Iaşi – Bucureşti, Hodaru are cameră la hotel Ibis (patru stele) situat vizavi de Parlament. Păi, când eşti unul din cei mai activi aleşi ai neamului, nu-i normal să ai cameră peste drum de locul de muncă? Să fii în focul acţiunii, gata oricând să răspunzi „prezent” chemării în plen?