Nu e lucru de şagă, dragi tovarăşi şi pretini. De o bună bucată de vreme, aflăm de prin presa „de la ora cinci” numa’ ştiri dintre cele mai oripilante despre români, dinlăuntru, da’ mai ales din afara ţării. Ştiri de acelea cari te lasă cu gura căscată, fraţilor. Tare ne-am mai minunat cu hoţii de tablouri scumpe din Olanda, cari or ajuns subect de divertisment, după ce furăcioşii l-au botezat pe pictor Matiz, după numele limuzinei coreene cu acelaşi nume. Mai apoi, i-am băgat în boale pe franţuji, care, dacă au de mers două staţii cu trenu’ tre’ să facă musai şi un curs de catapultare, în caz că pe o porţiune din drum lipseşte calea ferată, dusă acasă de aceiaşi hapsâniţi hoţi de români.
Ei bine, toate aiestea, le citeşti cu destindere atunci când nu să întâmplă în România. Dară când auzi grozăvii dintr-aiestea la tine în bătătură, parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, nu alta. Aşa sentiment amar ne-o încercat când am auzit noi că, mai nopţile trecute, persoane răuvoitoare au făcut vraişte prin Parcu Copou. Aicea, la doar câţiva metri de teiu poetului cel naţional şi la două străzi de Penitenciar, hoţii cică o lăsat golaşe soclurile pe care tronau de zeci de ani busturile lu’ scriitoru’ Delavrancea, a lu’ compozitoru’ Porumbescu şi a fostului primar Nicu Gane. Cum era de aşteptat, criminaliştii şi lucrătorii miliţiilor locale ori muniţipale veniţi la faţa locului nu au putut decât să constate crimăciunea culturală, dându-şi cu părerea asupra numărului de hoţi, care cică erau mulţi, îndeajuns să care după dânşii un bust bronzat de câteva sute de kile.
Hoţi, da mulţi…
Acuma, până când miliţienii or face permutări şi extrage radicalu’, le dăm noi câteva indicii asupra posibililor autori. Aiştea trebuie căutaţi musai printre recidiviştii care furau capace de canal, reprofilaţi acuma după ce viceprimarele Chirica a decretat ca ele să fie asfaltate ori înlocuite cu altele din plastic. Nouă însă, mai rău, ne miroase clar a conspiraţie națională. La mijloc nu e esclus să fie implicat chear premarele de Cluj Emil Boc, care, după ce o boicotat Iaşu’ pe când era şăf la Guvern, vre acuma să ne facă lucrătura şi la statutul de capitală culturală europeană, în 2034. Astea fiind zâse, noi facem propunerea ca la fiecare comitet de scară, stradă ori cartier, să facem noi nişte gărzi din acelea patriotice, să ne apărăm bunurile de patrimoniu, mai ales dacă au metal pren ele. Altfel, ne-am putea trezi că într-o bună zi o iau la galop Ştefan de la Palat şi cu Mihăiţă cel Viteaz din Copou, cu tăt cu armăsarii de supt ei. Iar în caz că cercul de suspecţi va fi prins, odată ş-odată, propunem pedepse aspre, ca astfel de crimăciuni culturale să nu se mai întîmple vreodată: să înveţe cap coadă trilogiile lui Delavrancea, pe balăzile lui Porumbescu… (Domnul Vucea)