Abia instalat în funcţia de prefect, Dan Cârlan vrea cu orice preţ să destindă atmosfera încordată din Casa Pătrată. Acesta a anunţat că va institui trei premii pe care le va acorda periodic angajaţilor prefecturii: „Ochelari de cal”, pentru funcţionarii care nu-şi bat capul cu soluţionarea pe fond a solicitărilor oamenilor, „Gemuleţul de la ghişeu”, pentru cei care se vor ascunde sub teancul de hârtii birocratice, şi „Nod în papură”, pentru funcţionarii care au aptitudini de sabotori ai măsurilor pe care le iau autorităţile locale. Îi propunem lui Dan Cârlan şi alte distincţii ce pot fi acordate angajaţilor din Prefectură. De pildă, „Salatiera de argint”, pentru cei care fac varză din dosarele la care lucrează, „Aspiratorul de aramă”, pentru cei care se înăcresc sub două degete de praf prin birouri, de-i uită şi pensia în posturile călduţe, sau „Croitoraşul cel viteaz”, pentru cei care cos adevărate capodopere de intrigi şi bârfe pe culoarele Casei Pătrate.
Dan Cârlan, nostalgic după timpurile în care telefonul mobil îi era cel mai ascultător prieten
Chiar dacă a ieşit un pic din zona vizibilă a administraţiei şi politicii, fostul prefect de Iaşi, Dan Cârlan, nu îşi pierde spiritul combativ. Recent,…
Andrei Muresan
Nu inteleg ce se intampla in Romania! La conducerea judetului ajung toate lichelele, cum este si acest bulibasa. Oare Iasul nu mai are oameni adevarati? Ce cauta acest tuciuriu la Prefectura. Dragi ieseni, ati ajuns de rasul curcilor, iar daca o veti alege pe Udrea (si ea de neam etnic), vai de viata voastra.