DNA A PUS SECHESTRU PE AVEREA ELENEI UDREA

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi inculapţi din dosarul „Gala Bute”, a declarat, vineri, avocatul Marius Striblea. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost adusă, vineri, din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiată în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. Tot la DNA au fost chemaţi şi Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, aflat sub control judiciar, dar şi Rudel Obreja.

 

61633033

 

UPDATE 11.20 Potrivit declaraţiei de avere, Elena Udrea deţine, în total, 27 de terenuri, şase dintre acestea fiind obţinute prin partaj, după divorţul cu Dorin Cocoş. Mai mult, 21 dintre terenurile ei sunt în mai multe comune din judeţul Călăraşi, printre care şi comuna Nana. În conturi, Elena Udrea are aproximativ 320.000 de euro.

UPDATE 11.05 Procurorii DNA au instituit sechestru asigurator asupra mai multor terenuri – „imobile clar identificate” – şi asupra unor părţi sociale deţinute de Elena Udrea, potrivit avocatului Elenei Udrea, Marius Striblea. Întrebat la ieşirea din sediul DNA dacă între aceste terenuri care urmează a fi puse sub sechestru se află şi cel de la Nana, apărătorul a spus că nu a văzut aces nume. Mai mult, el nu a vrut să precizeze valoarea totală a prejudiciului estimat, susţinând că este vorba despre „câteva milioane de lei”.

Marius Striblea a precizat că Udrea nu a dat şi o declaraţie în faţa anchetatorilor, nefiind necesară în cazul luării măsurii sechestrului. Avocatul a adăugat că Elena Udrea se aştepta la luarea unei astfel de măsuri în cazul său.

Întrebat dacă şi în dosarul „Microsoft” a luat o astfel de măsură, avocatul a spus că nu are cunoştinţă de o astfel de situaţie.

Întrebat dacă s-a motivat decizia de arestare preventivă luată miercuri în cazul Elenei Udrea, avocatul a spus că până joi, la finalul programului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivarea nu era redactată.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost adusă, vineri, din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiată în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.

Cu câteva minute înainte de ora 10.00, la sediul DNA a ajuns şi apărătorul fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, avocatul Marius Striblea care a afirmat că a aflat „pe surse” de audierea clientei sale, Elena Udrea.

Întrebat dacă procurororii vor pune sechestru pe bunuri ale Elenei Udrea, avocatul a spus că nu are informaţii despre o astfel de decizie, dar că nu exclude posibilitatea de a fi prezentat vineri şi acest aspect.

Tot la sediul DNA se află şi Ion Ariton, fost ministru al Economiei, aflat sub control judiciar. Senatorul PNL Ion Ariton  este suspectat că a determinat reprezentanţii a 10 companii de stat, printre care Hidroelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute.

Şi Rudel Obreja a fost adus la DNA vineri dimineaţă, pentru o nouă audiere în Dosarul Gala Bute. Acesta a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 10.30, fiind însoţită de poliţiştii care l-au adus din arestul Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 5 aprilie.

Elena Udrea a fost arestată preventiv miercuri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul „Gala Bute”. Decizia nu este definitivă, contestaţia Elenei Udrea urmând să se judece tot la instanţa supremă.

Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea „Galei Bute”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, instanţa a respins propunerea DNA în cazul Elenei Udrea în ce priveşte acuzaţiile de tentativă la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Elena Udrea a transmis pe Facebook, la o zi după ce a fost arestată preventiv, un punct de vedere privind „trei mecanisme” în ceea ce priveşte dosarul „Gala Bute”, în care arată că „are loc o condamnare mediatică”, mesajul său fiind semnat de echipa de comunicare.

„Descriem 3 mecanisme în ceea ce priveşte dosarul «Gala Bute»”, se precizează în postarea de pe Facebook, în care se menţionează că „oameni de afaceri şi funcţionari din Ministerul Dezvoltării sunt prinşi că au dat şi au luat mită, probatoriul este format din interceptări, traseul banilor prin conturi şi declaraţii în care îşi recunosc vinovăţia (deşi, iniţial, au negat”.

„Aceşti oameni fac denunţuri împotriva Elenei Udrea (nu există niciun alt fel de probă decât denunţurile). Rezultanta: ei sunt liberi, Elena Udrea este arestată. Deci, declaraţiile împotriva lui Udrea garantează libertatea”, se precizează în mesaj.

Udrea mai arată că există informaţii şi indicii foarte clare că denunţătorii împotriva Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” s-au pus de acord asupra declaraţiilor şi au încercat să influenţeze ancheta.

„Ştefan Lungu susţine că s-a pus de acord cu Gărdean în decembrie 2014 asupra declaraţiilor; Ana Maria Topoliceanu a făcut presiuni asupra lui Tudor Breazu pentru a-i confirma denunţul; există un denunţ colectiv (caz unic în practica penală) în care este amintit şi numele Elenei Udrea. Mai mult, aproape toţi denunţătorii şi-au schimbat declaraţiile iniţiale. Toţi aceşti oameni sunt liberi (chiar dacă există articol care prevede arestarea preventivă a celor care doresc şi pot să influenţeze desfăşurarea anchetei), iar Udrea este arestată”, se arată în postare.

Udrea mai menţionează că „punctul de vedere al acuzatorilor (manifestat prin referatul DNA) este omniprezent în spaţiul public” şi că „are loc o condamnare mediatică, în timp ce varianta apărării nu se aude şi nu se vede deloc, nici măcar declaraţia făcută de Udrea în faţa instanţei”.

Mesajul se încheie cu hashtag-ul „Kafka” şi este semnat de „echipa de comunicare”.

Potrivit informaţiilor din presă, care citează probatoriul pentru arestarea Elenei Udrea, o parte din presupusa mită pentru aceasta ar fi fost adusă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului într-o geantă.

„La data de 06.10.2011, inculpatul Gardean Adrian şi (…..) s-au deplasat la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, având asupra lor suma de 900.000 euro într-o geantă de voiaj de culoare neagră. Gardean Adrian a intrat singur în clădire, accesul fiind realizat de către Nastasia Gheorghe, şi s-a deplasat la cabinetul secretarului general. Cei doi au intrat singuri într-o sală de şedinţe aflată în vecinătatea biroului, iar Gardean Adrian i-a înmânat lui Nastasia Gheorghe geanta, indicând totodată care este conţinutul acesteia. Nastasia Gheorghe a consultat situaţia alocărilor bugetare pentru cele două societăţi şi a cerut lui Gardean Adrian ca, în contul diferenţei datorate, să încheie un contract de sponsorizare în valoare de 3 milioane RON pentru «Gala Bute» cu o societate administrată de Rudel Obreja. În acest context, Nastasia Gheorghe a afirmat că plata acestei sume reprezintă o problemă personală a ministrului, căreia trebuie să îi găsească o rezolvare. Ulterior, Nastasia Gheorghe a înmânat geanta ministrului Udrea Elena Gabriela, în cabinetul acesteia, comunicându-i provenienţa şi suma care se găsea în interior, şi i-a adus la cunoştinţă înţelegerea referitoare la sponsorizarea societăţii administrate de Rudel Obreja în contul diferenţei”, ar fi scris procurorii în probatoriu.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Microsoft”. În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul „Microsoft”, cât şi în dosarul „Gala Bute”.

În 23 februarie, Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP, în dosarul „Gala Bute”.

În acest dosar, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

Ulterior, DNA a apreciat că, în această cauză, au apărut noi elemente şi au cerut noi avize de urmărire penală şi arestare preventivă.

Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mită are legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec.

Procurorii susţin că, în 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.

O a doua faptă de luare de mită ar avea legătură, potrivit procurorilor, cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către SC Consmin SA.

Procurorii susţin că, în perioada 2010 – 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii la data faptelor şi suspectă în această cauză, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

O a treia faptă de luare de mită vizează finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

Procurorii susţin că, în 2011, Elena Udrea ar fi cerut şi primit de la inculpatul Adrian Gardean, pentru sine şi pentru altul, foloase materiale în valoare de 10 la sută din plăţile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

În dosarul „Gala Bute” sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PNL Ion Ariton este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească ţara şi să se prezinte la Poliţia Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinut de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul „Gala Bute”.

 

Sursa: gandul.info

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *