Dilema medicului-deputat: eu de unde fac rost de-o scutire medicală?
Nu vă gândiţi la cine ştie ce porcoşenii la aşa un titlu de gazetă serioasă, stimaţi cetitori. Când ne referim la trasu’ medicilor, o spunem cu tot reşpectul cuvenit acestei caste mari reparatoare de oameni, cari s-or gândit ei mai deunăzi să tragă de urechi pe nişte colegi de breaslă, cari nu s-au ostenit să onoreze envetaţia de a participa la Adunarea Generală Anuală a Colegiului Medicilor din România, organizată la Bucale. Vro 11 doftori să tot fi fost pe lista neagră, pe cari reftorul de la Umefeu, nea Bazil Astarastoae, mi s-a pornit să-i afurisească, mai ceva ca popa de cartier atuncea când nu-l saftileşti cu nimica la buzunaru-i larg, de Ajun ori de Bobotează. Motivul afuriseniei este însă unul cât se poate de serios, iară pretinul Bazil nu s-o supărat el chear degeaba: cică medicii cu pricina nu erau chiar de rând, ci dintre cei care, pe lângă mizilicul de salar den spital, mai papă şi o leafă babană de parlamentar, să tot fie vro doo sute de castane pe lună, dacă punem la socoteală şi diurnele. A mai stat ce-a mai stat staboru’ doftorilor şi s-o gândit, şi o decretat că face o anchetă să vadă care şi de ce s-o dat lovit la măreaţa adunare, iară care nu vine cu bilet de voie ori cu o scutire ştampilată şi parafată de la… medicu’ de familie, reftoru’ Astara îi pune să aleagă: ori la spital, ori la Casa Poporului. Până acuma, noi unii n-am mai auzit de o aşa sancţiune de gravă. Drept dovadă, unii mai bătrâni, precum doftoru’ Zburlea ori Craciunelu s-au dat la fund cu totul de n-au zâs nici mâlc. Alţii, în schimb, mai noi în politichie şi neumblaţi cu cioara vopsită, precum madamesa Bogdănici, au venit repejor cu scuze de clasa a doua, cum că n-au ştiut, n-au fost enformaţi, başca, le-o mai murit şi pisica bunichii şi n-o avut cine să se ocupe de îngropăciune creştinească. Noi spunem aşa. E de bine că medicii parlamentari îs traşi de urechi, cum la fel de bine ne-am bucura să mai vedem cu stetoscoapele date jos şi dintre cei cari, în loc să repare oameni, îi trimit repejor pe lumea cealaltă. Iar dacă la congresele cu pricina vor musai să aibă prezenţa garantată, să pună medicii repejor şpăguţă de la şpăguţă şi să ia un aparat de clonat, că am auzit că acuma este o promoţie de Paşti, şi să-l facă într-o mie de egzemplare pe deputatul Libelulă. Că tot era el prezent şi în sala de operat de la Urgenţele din Copou şi pe sticla tembelizoarelor ca purtător de cuvânt, iar cât să odihnea mai trosnea şi câte-un proiect de lege în direct de la Parlament. (Homo Universalis)