Prognostic rezervat în privinţa cazului de corupţie care o vizează pe Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină din Iaşi. Pe lângă faptul că este trimisă în judecată de procurori sub acuzaţiile de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, şefa de la UMF are în cârcă şi un sechestru pe avere în valoare de 5.000 de euro. Intuind că va veni şi această zi, Doina Azoicăi s-a hotărât să scape de tava şi ceainicul de argint primite drept şpagă, încercând să i le vândă lui Marinică Bizniţel, patronul unei consignaţii din târg.

Doina Azoicăi: Bună ziua, aici e anticariatul Ca la mama acasă?
Marinică Bizniţel: Săru’mâna, sigur că da, poftiţi! Cu ce vă pot servi?

Cu nimic, după cum vedeţi, eu sunt cea care serveşte, din moment ce port pe braţe o tavă, nu?
Oho, şi încă ce marfă de calitate ţineţi în preţioasele dumneavoastră mâini, doamna doctor! Mă scuzaţi, ceainicul de pe tavă e gol sau are şi ceva în el? Poate cafea, poate ceai chinezesc?

Nu, e ceva arăbesc, n-am reuşit să gust din el, că a intrat procurorul pe uşă. Ştiţi cum vin ăştia, neanunţaţi. Total lipsiţi de maniere.
Mie îmi spuneţi? Nici poliţaii nu prea bat la uşă, ei bat numai la secţie, off…

În fine, să lăsăm mondenităţile şi să trecem la afaceri. Cât îmi oferiţi pentru tavă şi ceainic?
O clipă, să le fac un consult mai amănunţit. Mda, par robuste, bogate în substanţe nutritive. Dacă n-ar fi aurul şi argintul, cu ce ne-am mai hrăni noi, oamenii amatori de artă pură, nu-i aşa, doamna doctor?

Aşa e. Şi vă mai rog să observaţi estetica ceainicului, strălucirea sa, forma deosebit de aerodinamică care-l face foarte uşor de folosit. Practic, poţi turna foarte uşor cu el, orice.
Oh, da! Se vede că provine de la una dintre marile case de artizanat specializate în aşa ceva, UMF. Totul e să nu te frigi prea tare atunci când torni. Ce mai, aveţi aici un instrumentar medical de foarte mare calitate. Păcat că trebuie să-l vindeţi.

L-aş mai ţine, dar domnii procurori nu agreează aceste forme de manifestare artistică. Oamenii au alte gusturi, e clar.
Mie îmi spuneţi? Nişte gusturi foarte proaste, de-a dreptul revoltătoare. Adevărul e că arta nu mai e apreciată în ziua de azi. Şi pentru că m-aţi întrebat de cumpărare, da, sunt pregătit să vă ofer un preţ bun pentru aceste sublime piese. Două sute de euro amândouă!

Doar atât? Asta e hoţie! Păi, ăia de la DIICOT s-au oferit să-mi dea măcar cinci ani pentru ele! Hai, la revedere!