Doina Cepalis, cunoscuta proprietară a brandului Te-Rox Prod, a demonstrat că, pentru a reuşi în afaceri, trebuie să ai scaun la cap. În cazul ei, chestia asta este aplicabilă chiar la propriu, pentru că biznisul minune care a propulsat-o în topul celor mai bogate femei de afaceri din România îl reprezintă producerea de scaune auto şi centuri de siguranţă. Celebra Doina Cepalis mai deţine, împreună cu fiica sa, Roxana, pachetul majoritar al fostei fabrici de perdele din Paşcani, semn că dantela mileurilor poate produce şi minuni capitaliste, nu numai nostalgii comuniste. Mai multe despre cum îşi tricotează viaţa de zi cu zi Doina Cepalis, aflăm din jurnalul său brodat pe coperta unui carnet de cecuri.
- Îmi tot bat capul de vreo lună să pun mâna pe o mizerie de credit, de doar un milion de euro, dar banca îmi cam bagă beţe-n roate. Sunt excesiv de prudenţi, îmi cer tot felul de garanţii. Păi, cine le poate oferi mai multă garanţie şi siguranţă decât eu, cel mai mare producător de centuri de siguranţă din lume? Oamenii ăştia sunt complet rupţi de realitate, zău aşa! Până la urmă, n-o să am ce face şi voi pune gaj nişte pârloage de terenuri pe care le-am prin preajma Paşcaniului.
- Ieri am primit vizita unui important personaj politic, cineva aflat într-o funcţie foarte sus, al cărui nume nu-l pot divulga nici măcar jurnalului meu intim. Distinsul politician mi-a făcut o ofertă extrem de interesantă şi atractivă: un milion de euro dacă-i confecţionez un scaun cu protecţie maximă, un scaun din care să nu poată fi mişcat, chiar dacă ar trage de el un atelaj format dintr-o sută de procurori DNA. Ca profesionistă, provocarea mi s-a părut super. Omul a fost politicos, destul de calm, dar parcă îi citeam un licăr de spaimă în priviri. M-a rugat să-i arăt catalogul de scaune, pentru a-şi face o părere. Deocamdată, a cumpărat vreo două, pentru a le testa pe prietenii săi. Degeaba i-am explicat că nu sunt potrivite, având dimensiuni pentru copii. Mi-a replicat că, de când bântuie procurorii pe la uşă, prietenii respectivi s-au făcut mici de tot.
- Am primit zilele trecute o ofertă de perdele tocmai din Amsterdam. Dacă reuşim, ar fi o premieră pentru noi. Clientul pare om serios. Are nişte vitrine în cartierul cu felinare roşii. Încă mă gândesc dacă să-mi imprim brandul pe draperiile respective. Ce-ar fi să apară mare, PAŞCANI, pe o perdea brodată în motive moldoveneşti, fix în buricul tatuat al Amsterdamului?