Construirea unui parc industrial (sau a mai multor) la Iaşi sau în coasta oraşului ar fi un motor extraordinar de dezvoltare a zonei. Iaşul are cam tot ce-i trebuie: drum european, cale ferată, aeroport, forţă de muncă ieftină şi calificată, poziţionare strategică la graniţa de est a UE. În condiţiile astea e nevoie doar de hotărârea autorităţilor (municipale sau judeţene) de a trece la treaba. Bun, ar mai trebui şi nişte bani, dar sumele nu sunt colosale, iar UE acordă fonduri nerambursabile pentru astfel de lucrări. Ulterior, beneficiile care se întorc către comunitate sunt uriaşe.

Nu știm alții cum sunt, dar noi am obosit de cât s-a vorbit și se vorbește de parcuri în ultima vreme. Nu ne băgăm în discuție, că nu mai ieșim în veci, indiferent cu cine am purta-o. Dar de parcuri tot nu ne putem abține să nu vorbim. Bine, nu de alea de joacă, pentru copii, nici de-alea cu bănci și boschete pentru plimbat sau stat cu prietena prin ele. Din păcate, nu ne dă romantismul afară din casă, așa că o să ne referim la altfel de parcuri: alea industriale. Care pot antrena dezvoltarea unei comunităţi.

Cu fabrici şi uzine
Ce-s parcurile astea? Păi, cam ce erau pe vremuri zonele industriale. Niște terenuri virane pe care se fac fabrici și uzine. La roata pe care a inventat-o unul acum 5.000 de ani, nimeni n-a mai adăugat vreodată ceva, afară de niște spițe, cel mult. Iar parcurile industriale sunt în fond niște zone industriale rebotezate. Și, culmea, de obicei tot statul le face. Cam de când s-a terminat de făcut praf vechea noastră industrie, unii s-au apucat să se gândească în ce fel s-o pună iar pe roți. Iar din gândurile lor s-a născut o ordonanță de urgență, acum vreo 13 ani. Nu intrăm în detaliile ei, că este o chestie stufoasă ca orice lege și nu vrem să vă plictisim.

Infrastructură şi utilităţi
În rezumat, o primărie ia un imaș pe care cresc scaieți, de preferat pe lângă vreun drum național, măcar. Dacă se găsește și-o gară în zonă, e perfect. Dacă este și un aeroport, vorbim deja de combinația ideală. Ei, și primăria trage apă, gaz, electricitate până la tăpșan, dacă nu sunt deja. Face o clădire administrativă, niște parcări, eventual niște platforme betonate și înconjoară totul cu un gard. Pe poartă, agață o scândură pe care primarul scrie cu creta ”Parcul industrial Cucuieții din Deal”. Cumpără de pe net o listă cu 500.000 de adrese de e-mail din domeniul afacerilor şi bagă un mass în care anunță deschiderea parcului. Și așteaptă. Bine, dacă este deștept, primarul face și un studiu de piață în prealabil, pentru alte detalii. Dacă, de exemplu, procesatorilor de carne le crapă măseaua după un spațiu, face și o stație de tratare a apelor uzate, că sângele de porc tranșat și mațele ăstuia sunt deșeuri. Toată distracția (adică infrastructura asta şi utilităţile), fără teren, că se presupune că îl ai deja, poate costa undeva în jurul a 5 milioane de euro. Din care măcar jumătate îi poți obține nerambursabili, că UE dă bani și pentru așa ceva. Dar, un 10 milioane lei tot trebuie să ai.

1. Facilităţi fiscale
Deci, deschizi parcul și chemi investitorii. Bun, dar de ce-ar veni să-și facă fabrică pe imașul tău? Apăi, din mai multe motive.
Pe partea economică, vorba lui Becali. Îi oferi diverse scutiri. Ăsta este și rolul ordonanței de care vorbeam mai sus, să poți da cu o mână și să ți-o păstrezi liberă pe cealaltă ca să iei, fără să ți le lege procurorii pe amândouă. De fapt, nu-i dai mare lucru, afară de o tarla goală cu acces la șosea și la cișmea. Îl scutești de impozitul pe terenul pe care i-l dai. Investitorul o să leșine de emoție pentru cei 13-31 lei/ha/an cât e impozitul la pășune sau fâneață. Îl scutești și de impozitul pe terenul ocupat de construcțiile pe care le face investitorul. Ăla o să leșine din nou de fericire când află că n-o să mai plătească cei 2.113 – 8.597 lei anual pe hectarul de hală. Adică de fapt, nu-i oferi mare lucru, financiar vorbind. Bun, și-atunci, de ce să mai vină? Păi, aici intervine Guvernul, care poate oferi mai mult. De exemplu, dă o hotărâre prin care firmele deschise în perimetrul ăla de minim 10 ha, cât zice legea, sunt scutite de plata impozitului pe profit pe 5 ani. Eh, asta chiar contează pentru un investitor. Îi scutește și de taxa pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, ca să poată construi. La 2-4 lei/mp, și asta poate să se simtă nițel. Tot Guvernul poate să dea și ajutoare de stat, cel puțin pentru IMM-uri. Cu grijă, că-s multe reglementări europene pe tema asta, dar se poate.

2. Toate serviciile la un loc
Pe partea de activitate terțiară, ca să ne exprimăm oficial, se pot oferi servicii de consultanță, contabilitate, consiliere, gestiune în vamă și alte alea, că doar de-aia ai construit frumusețe de clădire administrativă. Adică, investitorul să aibă toate serviciile grămadă, la el în curte (pardon, în parc).

3. Protecţia mediului
Pe partea de ”hai să salvăm planeta”, parcul industrial este varianta căutată de toate firmele care produc chestii pentru care băieții de la Green Peace se leagă cu lanțuri de gard, iar fetele de la Femen țipă topless. Sună a miștocăreală, dar pe cuvânt că nu e. Protecția mediului este așa de importantă în Europa, că multe firme aleargă în primul parc industrial văzut în fața ochilor ca să scape de frecușuri ecologiste. Iar pentru beneficiile pe care le aduce un parc industrial, zău că merită să sacrifice un tăpșan de 10 – 20 ha. Apoi, nu degeaba ziceam de stația aia de epurare.

Exemple există
Și, dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, merită, ca primărie sau Consiliu Județean, să-ți bați capul cu un astfel de parc? Păi, am putea răspunde sec că în Prahova funcționează deja 12 parcuri din care patru sunt private și n-or fi ăia tâmpiți să toace bani aiurea. Sau că, acum taman o săptămână, la Cluj s-a anunțat că cel mai vechi parc al lor, Tetarom I, se extinde cu încă 12 ha față de cele 20 ha inițiale și n-or fi nici ăia idioți. Dar hai să vorbim pe cifre, că poveștile sunt pentru cititorii din ciclul primar, nu pentru voi.

Calcul rece şi clar
În toate parcurile industriale din țară lucrează acum vreo 45.000 de oameni. Din aceștia, 12.000 lucrează în cele 12 parcuri prahovene de care vorbeam. Deh, Prahova e un județ industrial de când există industrie în România, iar județul este modelul de succes la noi în branșa parcurilor industriale. Deci, cam 1.000 de oameni pe parc. Mă rog, putem zice de parcul Eurobusiness I Oradea: 121 ha, ocupat în proporție de 80%, 1.500 de familii își iau pâinea de acolo și investiții atrase de 150 milioane euro din 2008 încoace. Dar, dacă tot am dat exemplul Prahovei, mergem pe el: parc de 20 ha în medie, cu 1.000 de angajați, tot în medie. Plătiți, ca să nu ne complicăm, cu leafa medie, de 1.650 lei lunar. Net. La asta, brutul este de 2.330 lei, dacă n-o fi scos Ministerul Finanțelor vreun alt impozit, mai nou. Impozitul pe venit plătit pentru acești 1.650 lei net sau 2.330 lei brut este de 297 lei lunar, adică rotunjit 3.600 lei anual. Pentru toți 1.000 de oameni, este de 3,6 milioane lei. De ce ne doare capul cât e impozitul ăsta? Păi, 44% din el se întoarce la primăria localității unde lucrează omul, iar 12% la Consiliul Județean aferent. Adică 56% vin acasă. La alea 20 ha, investiția locală a fost de 10 milioane lei. Hai 20, dacă au fost blegi și n-au prins o finanțare europeană. Banii se scot în 12 ani jumate dacă investitorul a fost primăria sau în 46 de ani și jumătate dacă investitorul fu CJ. Sau în 10 ani, dacă au fost amândouă instituțiile. Pe urmă, orice bani vine înapoi din impozitul pe lefuri rămâne la teșchereaua locală, în plus față de nivelul actual al încasărilor. Sau, mă rog, intră în asfalt, școli, spitale. Deci, se merită.

Banii se întorc la comunitate
Asta, vorbind doar de impozitul pe salarii. Dacă vreți, vorbim și de societatea de administrare a parcului, că doar trebuie plătiți și ăia care birjăresc șandramaua, iar contabilitatea și consultanța nu sunt gratis. De exemplu, societatea care administrează parcul Ciorăni de lângă Ploiești, nou deschis și încă neumplut ca lumea, a avut în 2012 un profit de 482.000 lei. Anul trecut, a fost de 6 milioane lei. În cât timp spuneam că se amortizează investiția? Iar parcul ăla n-are nimic în plus față de Lețcani, de-o pildă. Acces la DN 1D Ploiești – Urziceni, respectiv la DE 583. Gară și acolo și aici. Tăpșan, idem. Aeroport noi, bonus.

Activităţi conexe
Dacă te caută lumea, poți fi și mai șmecher. Băieții din Oradea nu dau terenul gratis. Îl vând sau îl concesionează. Caz în care amortizarea vine și mai repede. A, și nu se plâng de clienți. Dacă vorbim și de beneficiile indirecte, nu mai terminăm. Hai să zicem doar că cei care lucrează în parc mănâncă și beau tot în zonă. Iar banii lor țin în viață și crâșma, și supermarketul. Știți reclama aia cu ”Semena gugu Bake Rolls”? Pe scurt, ”Bake Rolls” cu ”uga”, ”oh, nuga” sau ”pizza” se cumpără tot de la toneta de lângă scândura pe care scrie ”Parcul Industrial Cucuieții din Vale”. Da, ”din Vale”, că nu strică să faci două.

• Platforma Fortus este zona cea mai indicată, potrivit Primăriei Iaşi, pentru construirea unui parc industrial
• Un tăpşan de la Leţcani este opţiunea Consiliului Judeţean, pentru amplasamentul unui potenţial viitor parc
• 12 parcuri industriale are judeţul Prahova. Aici lucreză 12.000 de oameni, adică o medie de 1.000 pe parc

Cifrele parcului industrial Tetarom din Cluj: 

• Suprafață: 320.000 m² 
• Stadiu operațional: 100% 
• Grad de ocupare: 100%
• Număr companii: peste 50
• Locuri de muncă create – peste 2.000
• Valoarea estimată a investițiilor clienților: 60 milioane Euro
• Utilităţi: gaze naturale, apă potabilă, canalizare, electricitate, telefonie şi internet