Constantin Comănescu: din „rege al fierului vechi”, captiv în propria plasă

Până acum vreo 15 ani, mai nimeni nu auzise de el, deși avea deja vreo 6 ani vechime în afaceri. Nici pe urmă nu s-a auzit des de el, cu excepția unui moment în care i-a trecut glonţul pe lângă ureche. De o discreție rară pentru un om de afaceri multimilionar, subiectul nostru a trăit și s-a îmbogățit într-o liniște atât de asurzitoare, încât clipa în care imperiul său a început să troznească a surprins pe mulți. Cu afacerile în cădere liberă și cu procurorii DNA pe cap, Constantin Comănescu mai are liniște doar în vila sa din fața Grădinii Botanice.

Începuturile

Nimeni nu s-a îmbogățit decât temporar dintre proprietarii consignațiilor și crâșmelor care au apărut ca ciupercile după ploaie la începutul anilor ’90. Care cum avea ceva bani, deschidea vreun butic. Constantin Comănescu a vizat o afacere de nișă, în care singurul concurent era fosta Întreprindere Județeană pentru Recuperarea și Valorificarea Materialelor Reciclabile, rebotezată Remat SA, cu un management de modă veche și anchilozat. Remat cumpăra deșeuri: sticlă, hârtie, fier. Pieta, firma lui Comănescu, la fel. Remat cumpăra mai ales de la persoane fizice și de la firme alese pe sprânceană. Comânescu a văzut nișa reprezentată de fiarele vechi ale industriei comuniste și s-a apucat de dezmembrări. Cumpăra, pe credit, câte o fabrică abandonată, scotea tot fierul din ea, îl vindea, lua alt credit și tot așa. De fapt, toată viața, afacerile lui au mers pe credit, fiind client fidel al băncilor. Când Comănescu tăia fabrici în bucăți, Remat cumpăra șpan de la Fortus, Tepro sau Nicolina. Când metalurgia ieșeană a început să gâfâie, Remat a început să se sufoce; prea era dependent de fabricile vechi. Într-un final, Comănescu l-a cumpărat.

Cel mai tare

A fost una din cele mai tari lovituri din viața lui. După 8 ani în care dormise mai mult la birou decât cu nevastă-sa și în care mâncase aproape doar covrigi, pe drumul între două fabrici pe care voia să le cumpere spre dezmembrare, Comănescu învinsese. Grupul Pieta devenise cel mai puternic actor pe piața materialelor recuperabile. De fapt, aşa şi-a câştigat şi supranumele de „rege al fierului vechi”.

Își permitea să fie sponsor la Poli și să susțină pe banii lui clubul de copii și juniori Noua Generație. Mă rog, nu doar pe banii lui, ci și pe cei ai angajaților, care trebuiau să cotizeze ”voluntar”. Fotbalul era și a rămas marea lui pasiune.

Cumpăna

Anul 2001 putea să însemne și sfârșitul lui, ca om de afaceri. Se apucase de tăiat felii un fost combinat chimic, Metadet Fălticeni. Un Dorel ar fi băgat faiul prea adânc într-un rezervor, iar 8 tone de cianură au luat-o la vale pe Siret. Peștii s-au întors cu burta în sus și au murit. Țăranii de pe traseu i-au strâns în căruțe și i-au mâncat. Asociațiile de profil au estimat că a fost vorba de 150 de tone de pește otrăvit, iar spitalele au înregistrat 232 de pacienți. Numai un miracol a făcut să nu moară niciunul. Când s-a aflat că la Predemet Podu Iloaiei, Comănescu adusese 284 de vagoane să le taie ca fier vechi, vagoane care mai aveau și ele 100 tone de cianură, scandalul a fost cât casa. Dar Comănescu a ieșit uscat din apă.

Şi rege al betoanelor

Și dacă tot era uscat, a cumpărat de pe piața Rasdaq firma Preboc SA, cu 120.000 de lei de-acum. Avea să devină Com-beton, noul nucleu al afacerilor lui Comănescu: construcțiile. Ele aveau să-i aducă și gloria, și prăbușirea. În 2002, grupul Pieta avea 10 firme, de toate felurile, de parcă șeful nu mai știa ce vrea să facă mai întâi. FUC Negrești făcea containere, Comsal – servicii de salubritate, Electrocomp – lucrări instalații electrice, Filatura Negrești – pânzeturi, Comguard – pază, Carara – distribuție de materiale de construcție, Auto Remat… În 2004, Comănescu cumpăra serele Dancu, pentru 1,5 milioane lei, spunând că vrea să le pună pe picioare. O fi vrut, dar până la urmă, avea să facă ce știa mai bine: le-a tăiat și vândut la fier vechi.

Vreo 24 de firme

N-o mai lungim. La momentul de maximă expansiune, Comănescu ajunsese să aibă vreo 24 de firme. ”Vreo”, pentru că le făcea și le desfăcea, le reboteza și reorganiza, încât nici angajații nu mai erau siguri unde lucrau. Iar la momentul de vârf, erau vreo 2.000.

Descreşterea

Prima lovitură i-a dat-o criza: piața construcțiilor s-a prăbușit. De fapt, asta a fost o dublă lovitură pentru Comănescu. O dată, pentru că nu mai avea ce lucrări să prindă, iar a doua oară, pentru că nu mai avea nici cui vinde materialele de construcții din depozite. Nici alți constructori nu stăteau pe roze. În disperare, Comănescu a ajuns să vândă cimentul la sac și BCA-ul la bucată. Înainte vreme, sub un palet nici nu se uita la client, iar transportul era gratuit doar de la un tir în sus.

Sabotat din interior

A doua lovitură a venit de la concurență. Arabesque, Soceram și alții. Ei vindeau deja cuiele la kilogram și ți le aduceau acasă, cu un ciocan gratuit din partea casei. Poziționarea depozitelor lui Comănescu la celălalt capăt de oraș față de drumul european, a contat și ea. Mai ușor luai marfă din Păcurari decât de pe Chimiei.

A treia lovitură a venit de unde se aștepta mai puțin: chiar de la directorii de tot felul cărora el le dăduse un loc de muncă. L-au fentat în draci. Când îi prindea, cel mult îi dădea afară. Cel mult, pentru că de multe ori îi ierta și îi trecea doar pe alte posturi.

Hop şi DNA

Lovitura finală a venit în această primăvară, de la DNA. L-au luat la întrebări despre niște diguri construite pe Prut, care ar fi fost făcute scump și prost. Două zile și două nopți la rând, s-au făcut copii după facturi și chitanțe din 2008 încoace. S-ar putea să nu fie în final acuzat de nimic, dar credibilitatea oricum i s-a prăbușit.

S-a întors la origini

Înghesuit de creditori, nemaiavând ce să restructureze, de unde să se mai împrumute și pe cine să mai dea afară, Comănescu s-a întors la origini. Se spune că planul lui ar fi să închidă tot, cu excepția Remat. Mișcările făcute în ultima vreme asta arată. A cerut intrarea în incapacitate de plată a Com-beton: pierderi de 11 milioane lei, la o cifră de afaceri de 25,2 milioane lei anul trecut și datorii de 53 de milioane, doar 114 angajați, față de 352 în 2008. Oamenilor de la celelalte firme li s-a spus deja să-și caute de lucru. Comănescu se mai agață acum doar de firma cu care a plecat la drum: Remat. Pentru ea, a cerut concordat preventiv. Adică vine cu un plan de redresare, aprobat de creditorii care au două treimi din creanțele asupra sa. Dacă planul este aprobat, creditorii se angajează să îl ajute să-l ducă la îndeplinire. Și nicio bancă nu-și poate permite să-l lase să moară: datoriile depășesc cu mult toate activele. Numai Remat are datorii de 79,5 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 113 milioane lei, anul trecut. Sună groaznic. Totuși, Remat a terminat anul trecut cu un profit de 2 milioane lei, plătind și 17 milioane din datoriile vechi. E drept, sacrificând celelalte firme.

O primă întrebare este dacă creditorii vor fi de acord să-i mai acorde o șansă. O a doua întrebare: mai este în stare să o fructifice? E cu 20 de ani mai bătrân.