Nu suntem muncitori ca nemţii, pricepuţi la a vinde rahaturi ambalate frumos, ca americanii, sau fanatici în îndeplinirea unui ţel, ca japonezii. Dar ce-i al nostru-i pus deoparte.
Despre efectele naşparlii ale crizei nu mai are rost să pomenim, căci destul ne înfioară organele mediei cu previziuni sumbre. Altceva, mult mai important, aş vrea să aduc în discuţie. În toată nebunia şi disperarea asta generală provocată de Criză, un observator avizat şi un fin cunoscător al realităţii româneşti ar putea mirosi de unde poate veni salvarea.
În toată istoria noastră milenară, nu s-a inventat până acum criza care să stingă ARŞIŢA acestui popor cu pielea tăbăcită de greutăţi. Aşadar, dacă nouă americani din zece, atunci când rămân şomeri, apelează la toate pârghiile posibile pentru a găsi un nou loc de muncă (cursuri de recalificare, zeci de CV-uri şi interviuri de angajare etc.), aceeaşi proporţie de românaşi calcă necăjită, într-o astfel de situaţie, pragu’ cârciumii, cu tradiţionalul: “…’zda măsii de mafioţi, toarnă ceva pe caiet, că-ţi dau înapoi la şomaj!”.
Unitate pentru drojditori
Încă un amănunt, care se va dovedi esenţial în această logică strâmbă. Poate nu mulţi dintre dumneavoastră aţi cumpăra un frigider Arctic, în locul unuia Whirlpool, sau biscuiţi Siret, în loc de napolitane „Joe”. Dar drojditorii români, căci despre ei este vorba, au înţeles perfect cum funcţionează solidaritatea care ne cere să sprijinim economia românească, cumpărând produse româneşti. În momentul în care dumneavoastră citiţi rândurile de mai jos şi vă arătaţi, poate, intrigaţi de ideile debitate, acest vast grup social – solid, dezordonat, fără prea multă carte şi nedus prea des la Biserică – nu face altceva decât să respecte mesajul. Datorită lor, drojditorilor, vinul de Bordeaux nu mişcă în faţa rachiului de Dăbuleni, iar o sticlă de Henri Dudognon Heritage stă drepţi în faţa boaştei de Babanu’. Carevasăzică, în timp ce noi ne fâţâim prin mall-uri, cumpărând chinezării şi ţoale cu pretenţii de firmă, drojditorii sprijină cu putere economia românească, fără să conştientizeze măcar imensul serviciu pe care îl fac ţării.
Întrebarea mea în situaţia dată este următoarea: ce s-ar întâmpla dacă aceşti oameni de bine ar conştientiza rolul pe care îl au? Şi dacă statul, la rândul său, ar sprijini, prin toate instituţiile abilitate, acest efort? Dacă ar fi stabilite criterii clare de performanţă în acest sens? Dacă s-ar acorda burse, subvenţii şi reduceri de impozite pentru băut? Distincţii, medalii, statui, diplome şi alte chestii motivante? Dacă preşedintele însuşi ar continua să fie un exemplu?
Băuturile alcoolice, soluţii şi prognoze
Ne putem imagina… Sectorul băuturilor alcoolice s-ar dezvolta galopant, creându-se, astfel, zeci de mii de noi locuri de muncă. Încasările ar creşte de sute de ori, iar impozitele vărsate la buget ar provoca miniştrilor orgasme în lanţ. Şi, asemeni unei inimi care ar începe să pompeze din ce în ce mai multă energie într-un corp vlăguit, acest sector ar antrena într-un trend ascendent şi alte ramuri ale economiei (industria farmaceutică, în primul rând).
Singura problemă în momentul de faţă o reprezintă faptul că, spre deosebire de minerii din anii ’90, drojditorii de azi nu sunt organizaţi. Drept pentru care beau destul de haotic. Dacă vrem să impulsionăm economia şi să menţinem leul la un nivel acceptabil în raport cu euro, dolarul şi francul, trebuie făcută ordine în acest sector. Să fie decretată, aşadar, prin Ordonanţă de Proiect de Lege, “Săptămâna caisatei”, pălincii, rachiului, turţului, vinului şi nelipsitei beri. Doar aşa, printr-un efort comun şi speculând la maxim talentul nostru cel mai de preţ, vom putea ieşi rapid din criză.
Nu suntem muncitori ca nemţii, pricepuţi la a vinde rahaturi ambalate frumos, ca americanii, sau fanatici în îndeplinirea unui ţel, ca japonezii. Dar le avem cu macheala şi trebuie să profităm de acest lucru. Fără ruşine, fără compromisuri!
Pentru că salvarea nu vine nici de la Uniunea Europeană, nici din planurile G8 de redresare a economiei mondiale, nici din cer, nici din pământ. Soluţia este chiar la noi, din bătătură. Şi, la o adică, cu toţii putem fi eroi. Măcar o noapte.
