E clar, nu degeaba liberalii clamează schimbarea. E suficient să priveşti reunirea unor fruntaşi din PNL Iaşi la un eveniment cultural de fiţe, respectiv lansarea cărţii “Autoportret” de către Alexandra Gugiuman, noua imagine a tinerilor liberi şi frumoşi, pentru a-ţi da seama că aceştia doresc să se asocieze mai curând cu picioarele lungi ale unei scriitoare blonde, decât cu bobocii ofiliţi din curtea lui Oprea. Cât despre zbuciumul creator care a stat la baza Autoportretului, dar şi alte gânduri secrete, am aflat mai multe răsfoind jurnalul parfumat al debutantei, pe care-l lansăm în premieră. De fapt, un pamflet de-al nostru.

• Of, treaba cu scrisul merge tot mai greu. Mai am un de făcut doar un capitol şi aş termina cartea, dar inspiraţia lipseşte de ceva vreme de la cafeaua de dimineaţă. Mă uit în bibliotecă şi nu pot decât invidioasă pe cei care lucrau în echipă la scrierea unui volum. De pildă, surorile Bronte. Sau Ilf şi Petrov. Normal, obosea unul, trecea celălalt la treabă. Cât despre antologiile de proză, ce să mai spun? Am văzut o astfel de carte scrisă chiar şi de cincizeci de oameni! Păi, aşa mai zic şi eu mersi, să tot fii scriitor! Numai eu stau singură, singurică, în faţa monitorului şi suspin ca o liceeancă sedusă şi abandonată în sala multimedia a bibliotecii judeţene. Ia să mai dau un refresh la Facebook, poate mai văd vreun citat din Poptămaş care să mă inspire.
• M-a sunat ieri Cătălin Moroşanu să mă întrebe cum merge treaba cu cartea. Omul, amabil, s-a oferit să-mi dea o mână de ajutor. Cică dacă mă supără personajul principal, vine el şi-l pune la punct. I-am explicat că e vorba de un Autoportret, iar el mi-a răspuns şi mai nervos: „Las’ că ţi-l fac eu tablou”!
• O prietenă m-a întrebat cum se va numi cartea la care scriu. „Autoportret”, îi răspund eu. „Aha, Selfie vrei să zici!”
• În sfârşit, a trecut şi toată nebunia asta cu lansarea micii mele fantezii literare. Multă lume bună la eveniment, am făcut o grămadă de poze, multe dintre ele surprinzându-mi în detaliu emoţiile care-mi făceau picioarele să-mi tremure pe canapeaua rezervată discuţiilor libere. Fursecurile au fost delicioase, dar nu la fel de dulci precum rujul meu, după cum mi-au mărturisit câţiva participanţi care au avut norocul de a primi un autograf direct pe obrăjori. Oricum, cu toţii m-au încurajat să scriu şi a doua carte, în care să promovez şi mai mult transparenţa şi libertatea de exprimare corporală deja schiţate pe coperta Autoportretului. Aşa că le-am promis că viitoarea lansare va avea loc într-o piscină, cu un dress code specific marilor cluburi literare din Ibiza sau Mikonos.