Spitalul de Neurochirurgie “Nicolae Oblu” din Iaşi este pe cale să finalizeze sistemul de încălzire cu panouri solare. Proiectul constă într-o investiţie de 2,3 milioane de lei, din care aproape 90% sunt fonduri nerambursabile. Conducerea unităţii a accesat programul Ministerului Mediului privind instalarea sistemelor de energie regenerabilă.
Spitalul de Neurochirurgie are o suprafaţă de 8.577 mp şi o capacitate de 331 de paturi, asigurând servicii medicale pentru pacienţi din toată Moldova. În momentul de faţă, cheltuielile anuale pentru încălzire şi apă caldă se ridică la 405.000 de lei. Scopul proiectului este de a reduce costurile pentru încălzire cu 60 – 70%.