Aşa cum există mesaje venite din lumea spiritelor, la fel putem vorbi de paranormal şi în cazul omului de afaceri ieşean Cristian Maftei. Chiar şi fugit din ţară în urma condamnării sale în dosarul „Mită pentru prefect”, Maftei continuă să facă afaceri prospere cu statul. Recent, una din firmele acestuia a câştigat un contract de 14 milioane de lei cu Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Iaşi. Fiindu-ne dator cu o poveste din „O mie şi una de nopţi”, un duh al deşertului Arabiei ne-a făcut rost de câteva file din jurnalul de exil al lui Maftei.
– Aud că la Iaşi a fost cod portocaliu de caniculă, de se topesc toate sub soare. Cică-i secetă mare, pământul nu mai rodeşte. Mai că le-aş împărtăşi celor de-acasă câte ceva din experienţa mea în Emirate, unde nu ştii unde se termină strălucirea nisipului şi unde începe luciul aurului. Aici, pe tot ce pui mâna, se transformă în metal preţios. Cred că şi hoţilor, când le pun perechea de cătuşe, sunt deja obişnuiţi să se trezească cu brăţări de aur la încheietură. Care o mai fi având încheietura. Am auzit că, pe aici, cine bagă mâna în buzunarul altuia, riscă să rămână fără braţe de muncă.
– Mă bucur că am mai pus mâna pe vreo 14 milioane de lei, după ce am înhăţat un contract meseriaş cu cei de la Drumuri şi Poduri. Chiar nu vreau să creadă oamenii ăia că am vrut să mi se piardă urma, că am şters-o pe uşa din dos. Nu, dom’le, vreau să las ceva în urma mea, câţiva kilometri de asfalt. Şi nişte borne kilometrice care să-mi măsoare profitul.
– Nu ştiu cum să mă mai deghizez aici, în Dubai. Am purtat o vreme mustaţă groasă şi turban, dându-mă drept turc. Evident, o făceam pe turcul când mă intersectam cu vreo patrulă de poliţie. Dar mustaţa aia mă încălzea a naibii, aşa că am renunţat la ea. Mi-am zis să mă dau armean, dar despre armeni nu ştiam decât bancuri cu Radio Erevan. Prin urmare, am încheiat-o şi cu identitatea asta. De fapt, cu banii pe care-i am în conturi, aş putea să fiu orice. Totuşi, trebuie s-o fac pe sărăntocul, ca să nu bat la ochi. Deşi, aici, unde petrolul ţâşneşte ca din conductele ApaVital, e aproape imposibil să fii sărac.
– Uneori, mi-e cam dor de tovarăşii mei din dosarul „Mită pentru prefect”. Sper că sunt bine. Oricum, măcar ei stau la răcoare, în timp ce afară fraierii sunt deşelaţi de căldură. Mă gândesc să le trimit un pachet cu ceva de pe-aici. Poate o carpetă cu Ali Baba şi cei 40 de hoţi. Oare ar fi prea ostentativ? Mi-ar trimite înapoi nişte bezele printre dinţi? Nu ştiu, mă mai gândesc.
