9 adversari s-au transformat în 9 parteneri, uniţi de-un gând: Praf şi pulbere, cu nervii la pământ. Încă o sursă demnă de încredere povesteşte că cei 9 „negri mititei”, liberarii ce-şi anunţaseră intenţia de a candida la primărie, sunt terminaţi psihic. Şi asta pentru că şefii partidului au decis ca domnu’ Marius să fie trimis în faţa electoratului şi niciunul din cei 9 înscrişi în competiţia internă. Recent, cică ăştia 9 au avut o întâlnire de taină şi şi-au jurat reciproc credinţă. În plus, au promis cu mâna pe inimă că nu vor mişca niciun deget ca să-l ajute pe domnu’ Marius în campania electorală. Cu nimic, nici cu bani, nici cu materiale, nici cu susţinători, nici cu mitinguri, nici în presă, nicăieri. Văleleu, se anunţă trosneli mari la feleala din Podu ăla Roş. PS: ca să ştiţi, domnu’ Marius nici măcar n-a fost prima opţiune. Era un soi de „independent”, dar care nu prea mai poate.
O madamă manager vrea loc pe listă la parlamentare: Cică a început fuşăreala la spitalul de copchii abia născuţi din Bucşinescu. Madama liberară plantată cu forţa în funcţia de manager are apucături de boier pe moşie, iar pe subordonaţi în tratează ca pe nişte simple slugi. Angajaţii nu mai sunt dispuşi să accepte mojicia şi zic că vor da din casă dacă madama manager nu-şi bagă minţile în cap. Noi deja am trimis o echipă de reporteri la poarta spitalului, că vrem să fim primii care să vă dea informaţiile. Ca o paranteză, madama zice-se că dă din coate, că ar vrea un loc eligibil pe listă la parlamentarele de anul viitor. Hai că-i bună.
Ştabii unei companii monopoliste aşteaptă colindători pe la porţi: Cu inima cât un purice. Aşa stau ştabii de la compania monopolistă ApaChioara. După ce parchetarii au făcut ravagii prin instituţiile publice din Iaşi, alea două cele mai importante, şerifilor de la ApaChioara le e tare teamă să nu fie şi ei călcaţi de oamenii legii. Că la ApaChioara s-au derulat, în ultimii ani, investiţii de ordinul sutelor de milioane de euroi. Şi unde mai pui că mare parte din bănetul ăsta a fost constituit din fonduri europene nerambursabile. Adică, exact ce verifică parchetarii. La bursa zvonurilor, şansele ar fi mari pentru o vizită până în Crăciun. Om vedea.